Florin Tănăsescu

Am îmbrăţişat meseria de sculptor. Sau m-a îmbrăţişat ea pe mine? Poate doar lemnu’ să ştie.
Modelez cozi de topor după chipul şi-asemănarea aleşilor.
Mai nou, m-am reprofilat pe modelat de bâte.
Eram la depozitul de buşteni când m-am trezit cu primul ministru la poartă.
Să-mi cadă faţa, nu alta!
Scurt, sacadat şi la obiect, mi-a ordonat: „Scluptează-mi mecla. Pe-o bâtă sau mai bine pe-o ghioagă. Da’ la scara unu’ pe unu’!”.
Eu mi-am permis aroganţa: „N-aţi vrea să v-apară mutra pe-o grenadă? Dumneavoastră-i scoateţi cuiul, io o iau la sănătoasa şi Dumnezeu cu mila!
A mârâit că nu-i respect ordinul. Deci, „scluptează!” a zis, de scluptat m-am apucat. Scară-mi mai trebuia.
Când să-ncep lucrarea , mi-a tras-o una grasă. De scară zic.
(Nu-i dau numele, că-n meseria asta trebuie păstrată discreţia. Ca la doctori, deşi nimeni nu le mai face bine pe cozile astea de topor, pe bâtele, pe ghioagele şi pe toate uscăturile naţiei ăsteia).
„Sărrr-mâna, doamnă senatoare! Ce vă doreşte pipota?”
Madam a ciripit: „Să apar în zbor, călare pe-o mătură!”.
Eu: „La diametrul dumneavostră trebuie un arbore secular”.
Mi-a închis pliscul strigând la portavoce: „Mă faci la scara unu pe patru”.
Sculptez şi eu, şi alţii ca mine! Că senatoare e portavocea noastră. Că toate uscăturile sunt stăpânele naţiei.
Am îmbrăţişat meseria de sculptor. Sau „scluptor”, cum zice primul ministru. Duc tradiţia votării anapoda de după ’90 încoace. Ca olăritul sau cântatul la frunză! Sau oina – sportul nostru naţional.
Mingea e-n terenul nostru. Bâtele, la ei.
Am îmbrăţişat meseria de sculptor. Adică, m-a îmbrăţişat ea pe mine. Şi mă sufocă, nu alta…
Deh! Ce sculptează poporul cu mâna lui – uscătură se numeşte!