N.Dumitrescu

Având ca debut data de 1 august a.c., criza apei calde menajere din Ploiești- care afectează peste 130.000 de ploieșteni ale căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat, dar și alte instituții publice – pare că va mai continua ceva vreme. Până când anume nimeni nu știe, singura certitudine fiind aceea că, în continuare, municipalitatea, în mod special primarul Andrei Volosevici, îl acuză pe Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, de necolaborare și ”rea-voință”, în contextul în care instalațiile de producere a agentului termic, respectiv CET Brazi, se află în administrarea acestei instituții, de aici și modul aparte, din punct de vedere vestimentar, în care edilul a apărut îmbrăcat în ședința Consiliului Local Ploiești din data de 12 septembrie a.c. De altfel, în același tricou, pe care se putea citi ”Dumitrescule, dă drumul la apa caldă!”, a susținut, luni după-amiază, și o conferință de presă pe tema sistării apei calde care durează de mai bine de o lună.
Recunoscând că în cazul acestei probleme cu care se confruntă orașul ”toate oalele” se sparg în capul său, primarul s-a declarat ”frustrat” de faptul că ”nu am nicio soluție, în acest caz, decât ținând de alții”, adică de Consiliul Județean Prahova. ”Toată lumea mă întreabă: când se dă drumul la apa caldă? Aș da drumul de ieri, ba chiar de alaltăieri, dacă primăria ar avea în administrare CET Brazi. De mai bine de 40 de zile, Ploieștiul nu are apă caldă, pentru că, se știe, CET Brazi nu a funcționat. Al cui este CET Brazi? Al Consiliului Județean Prahova! Mai mult decât atât, se continuă bătaia de joc la adresa ploieștenilor. Luni, pentru a patra oară consecutiv, reprezentanții Consiliului Județean în AGA a ADI Termo Prahova nu s-au prezentat la ședință, care ar fi trebuit să se desfășoare în regim de urgență, în vederea demarării procedurilor legale privind asigurarea apei calde pentru ploieșteni”, a declarat primarul. Pe de altă parte, tot luni, Tribunalul Prahova a respins, ca inadmisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială depusă de ADI Termo Prahova la instanţă pentru obligarea firmei de termoficare să reia furnizarea apei calde în Ploiești.
”CET Brazi nu este în administrarea autorităților locale din Ploiești, este la Consiliul Județean Prahova. Chiar dacă toată lumea mă întreabă când se dă drumul la apă caldă, răspunsul nu este la mine, și se pare că oamenii au cam înțeles acest lucru. Pentru că, dacă era CET-ul la primărie, putea să se reia furnizarea chiar de ieri”, a declarat primarul Andrei Volosevici, în conferință de presă. Rugat să spună dacă, între acesta și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu – care în perioada campaniei electorale declara că face echipă cu primarul pentru dezvoltarea Ploieștiului și a Prahovei – la mijloc este un război politic, edilul ploieștean a precizat: ” O astfel de luptă nu ar aduce decât deservicii. De ce aş duce eu un război politic, care e în defavoarea mea, cu Iulian Dumitrescu, ca să-mi fac mie rău? Vi s-a părut ca vreo acţiune a Primăriei Ploiești, a Executivului, şi ceea ce am propus legislativului, să fi fost într-un război? Nu este un război politic, este pur şi simplu incompetenţă! Dar în altă parte! Pare că unul s-a hotărât să facă altceva… De fapt, haideţi s-o luăm mult mai simplu: într-un mariaj, în care te căsătoreşti, la un moment dat pare că te înţelegi foarte bine şi apoi divorţezi… La fel e şi aici. Eu am sperat că dezvoltăm oraşul, dar, pare că unul a pierdut direcţia pe tema asta. Şi nu de acum. Dacă doreşte cineva să analizeze corect, vă aduc aminte că în doi ani am reuşit așa-zisa performanță ca Ploieştiul, care reprezintă a treia parte din populaţia judeţului, să ia 700.000 de lei de la Consiliul Judeţean. O să vă rog să verificaţi când s-a mai întâmplat vreodată asta! Atenţie, bani daţi în 2021, când îmi închipui că nu era supărat domnul Iulian Dumitrescu că port tricoul ăsta. Eu sunt absolut frustrat de faptul că nu am o soluţie pe tema apei calde, decât ţinând de alţii, în speţă de cei de la Consiliul Judeţean, singurii responsabili în acest caz”. Totodată, întrebat dacă se știe, cu adevărat, că se repară CET Brazi, edilul a răspuns: ”Săptămâna trecută, la o așa-zisă ședință de mediere, organizată de către perefect, au venit cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Prahova. Din discuții a reieşit ba că ar fi vorba despre lucrări de mentenanță, ba de reparații. Însă, un lucru este foarte clar. Mi se pare jenant ca, a patra oară, consecutiv, să nu putem să ţinem o şedinţă AGA în care să se ia o decizie. Nu ştiu de ce nu s-au prezentat. Pot să vină în şedinţă, să asigure cvorumul, şi să spună nu sunt de acord cu ce propun eu, dar să vină. Dacă gândim că ploieştenii sunt prahoveni, facem rapid o procedură normală şi stabilim rapid un caiet de sarcini pe care îl putem vota toţi în aceeaşi zi, şi în Consiliul Județean, și în Consiliul Local, apoi dăm drumul la procedură prin care să se reia furnizarea apei calde. Dacă suntem mereu supăraţi şi pe poziţii de forţă, atunci nu vom avea apă caldă. În orice secundă, reţeaua secundară, care ţine de Consiliul Local, este perfect funcţională. Mă aşteptam, după ce s-a decis, prin jocul politic, în Consiliul Local, să preluăm noi CET Brazi, ca a doua zi, să ni-l dea. Joi se fac două săptămâni. Deci e o grabă majoră! Însă, pare că au probleme majore cu actele, cei de la Consiliul Județean. Habar nu au ce au preluat !”, a mai menționat edilul, ca reacție la faptul că, luni, pentru a patra oară consecutiv, cei din administrația județeană nu s-au prezentat în ședința AGA de la ADI Termo Prahova.
Se pare, însă, că această criză a apei calde, în care Ploieștiul ”fierbe” de mai bine de o lună, pare să nu aibă un sfârșit. Luni, Tribunalul Prahova a respins, ca inadmisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială depusă de ADI Termo Prahova la instanţă pentru obligarea firmei de termoficare să reia furnizare apei calde în oraş. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.