Nicoleta Dumitrescu

Sunt destule frământări în clasa politică din România și nici nu ar avea cum să nu fie atât timp cât, chiar dacă își împart puterea, principalele partide aflate acum la guvernare par că sunt în tabere adverse – adică una dintre ele, fără să se știe care anume, în opoziţie – dovadă contrele pe criza energetică și cu cât ar trebui să fie majorate, de la anul, pensiile și salariul minim.
Cert este că pe politicieni, mai ales pe cei din partidele care aspiră să aibă cât mai multă reprezentare și în viitor, îi preocupă, deja, anul 2024, când vor avea loc cele patru tipuri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidenţiale. Iar primul care a dat semnalul pregătirii este PNL, președintele acestuia, Nicolae Ciucă, anunţând, în mod oficial, faptul că partidul pe care acesta îl conduce a pornit, în interior, o activitate de sondare, pentru a se vedea care sunt așteptările populaţiei, scopul fiind stabilirea profilelor de candidat la nivelul fiecărei filiale, dar și la nivel central.
Prin urmare, pe politicieni, în speţă pe liberali, îi frământă și noile runde de alegeri, marea preocupare fiind, pe de o parte, cât de mare este ”șifonarea” după perioada trecută de cât timp aceștia se află la guvernare, iar pe de alta, cam care ar fi portetul robot al celor care ar putea fi desemnaţi dept potenţiali candidaţi.
Privind în urmă, dacă ar fi să ia în calcul și un pic de sinceritate, e de văzut cum vor arăta rezultatele activităţii de sondare. Nu de alta dar și acum stau mărturie, pe pliantele electorale ale alegerilor din 2022, fotografiile liderilor judeţeni, cum ar fi, de exemplu, de la PNL și USR, pozaţi fie umăr lângă umăr, fie când, zâmbitori, își strâng mâinile, acum fiind dușmani politici, pe toate planurile, de când cei de la USR au plecat de la guvernare, spun ei, din cauza liberalilor… Ca să nu mai vorbim despre fotografiile în care liderii filialelor judeţene ale PNL strângeau mâna candidaţilor la primăriile de municipiu, spunând că împreună vor face timp de patru ani echipă, realitatea demonstrând că, în realitate, ”echipa” s-a destrămat la jumătate de drum, ”dialogul” rezumându-se doar în acuze, fără să se și identifice soluţii pentru problemele comunităţii, un exemplu fiind sistarea apei calde menajere de la Ploiești.
E greu, însă, când totul este gândit politic! Dar nu mai este de mirare acest lucru, având în vedere faptul că nu mai este nimic, dar absolut nimic, când vine vorba mai ales de administraţie, a cărui dirijare să nu fie făcută politic și pe anumite paliere, așa cum s-a tot văzut de ani buni încoace, ca o confirmare a faptului că România este ţara tuturor posibilităţilor. Degeaba se invocă poporul, grija faţă de el și cerinţele lui! În fapt, nimic nu se face fără ca să nu existe și un plan, care să anticipeze atât problemele, dar mai ales modalitatea lor de rezolvare. Însă, întotdeauna, la mijloc există câte un chiţibuș, un fleac din care să se facă din ţânţar armăsar, cât să se ajungă ca vremurile să fie și mai complicate.
Iar de vină, se știe, este orgoliul, motivul pentru care unii se consideră deasupra celorlalţi, ca și când lumea ar începe și s-ar termina doar cu ei! De aici și disputele, lozinca des folosită ”Cine nu este cu noi este împotriva noastră!” fiind înţeleasă de fiecare în parte în funcţie de propriul interes. Dar nici acest lucru nu mai este o noutate, politica lăsând moștenire atât de multe obiceiuri încât nimic nu mai pare a fi de neînţeles!