Custodele Coroanei, MS Margareta, şi principele consort Radu vor participa la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, a transmis, ieri, Secretariatul Regal, potrivit Agerpres.
Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc pe 19 septembrie, la ora locală 11:00 (10:00 GMT) , la Westminster Abbey din Londra, a anunţat Palatul Buckingham. Această zi va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, după cum a autorizat noul monarh, Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine.
Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai caselor regale sunt aşteptaţi- unii confirmând deja- să participe la funeraliile Elisabetei a II-a, care a murit joi, 8 septembrie, la Castelul Balmoral din Scoţia, la vârsta de 96 de ani.