V. Stoica

O alunecare majoră de teren a afectat, în anul 2021, o parte a malului drept al râului Prahova, în zona unei punți pietonale care face legătura între DN1 (Cornu) și Gara Breaza. După toate procedurile de constatare și evaluare a pagubelor produse pe câteva sute de metri din malul drept al râului, Primăria Breaza a obținut finanțare de la Guvernul României pentru lucrările necesare stabilizării terenului. Potrivit primarului Bogdan Novac, a fost lansată o a treia procedură de achiziție destinată încheierii contractului de lucrări, dat fiind că în cadrul primelor două au fost depuse doar oferte neconforme cerințelor din caietul de sarcini. În apropierea alunecării respective se află puntea pietonală care a fost închisă circulației, astfel încât să nu existe riscuri pentru cetățenii care foloseau această cale pentru a traversa râul Prahova spre Gara Breaza.
Pe de altă parte, conform edilului orașului Breaza, sunt în pregătire licitațiile pentru două proiecte de infrastructură rutieră locală – refacerea punții pietonale dintre halta Breaza Nord și cartierul Podu Corbului și modernizarea a zeci de străzi din oraș, obiective care vor fi finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Sursa foto: memoriu proiectant Dragokad Geometry SRL