Cuviosul Nostru Părinte Emilian a fost mai întâi călugar la Mănăstirea ridicată de Sfântul Tarasie (cf. 25 februarie), unde se remarca prin virtuţile sale. La un timp după prietenii și fraţi ai săi întru asceză, Sfântul Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor (cf. 23 mai), și Sfântul Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei (cf. 8 martie), el fu la rândul său ridicat la rangul de episcop și succedă Mitropolitului Cizicului, Nicolae (după anul 788). Se arata drept un credincios econom al harului dumnezeiesc și se distinse atât prin milostenia sa cât și prin blândeţea deprinderilor sale. Cu ocazia conferinţei despre închinarea la Sfintele Icoane, convocată la palat de către împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820), în 815, Sfântul Emilian îl interpelă pe suveranul eretic și îi spuse că dacă problema dogmelor era de ordin stric ecleziastic, ea trebuia să fie rezolvată la biserică și nu în faţa autorităţilor civile. În urma acestei curajoase mărturii de credinţă, el fu exilat. După vreo cinci ani de încercări, muri, se crede, asasinat de agenţii împăratului și plecă la ceruri, la curtea Sfinţilor Mucenici triumfători (după Menologul lui Vasile al II lea, el ar fi murit în pace la locul său de exil).
