Ministerul Muncii propune acordarea, începând cu luna august, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, tuturor categoriilor de personal bugetar, cu excepţia celui care ocupă funcţii de demnitate publică şi a personalului încadrat la nivelul administraţiei publice locale, conform unui proiect de Ordonanţă publicat pe site-ul ministerului, anunță Agerpres. Totodată, se mai propune acordarea majorării salariului de bază de 15% pentru complexitatea muncii pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a personalului din cadrul instituţiilor aflate din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum şi a serviciile publice deconcentrate ale acestor ministere, şi personalului din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică. De asemenea, se mai propune ca personalul prevăzut la art.5 alin.(1) din O.U.G. nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planulului de Redresare şi Rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, să beneficieze de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 50%. De precizat că, pentru anul 2019, salariile de bază s-au majorat cu o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. Începând cu luna ianuarie 2020, conform prevederilor legale, salariile de bază s-au majorat cu 1/3 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2019.În anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, s-a stabilit menţinerea cuantumului brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice la acelaşi nivel cu cel acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.