Viitoarea adversară a Petrolului, CS Mioveni, se va prezenta la ora meciului de sâmbătă seară, contra Petrolului, pe arena ”Ilie Oană”, cu un antrenor nou! Asta după ce Alexandru Pelici, cel mai longeviv antrenor din Liga 1 la acest moment (a promovat echipa în Liga 1 la finalul sezonului 2020-2021 și a salvat-o de la retrogradare în sezonul trecut), a fost demis, din cauza rezultatelor slabe, CS Mioveni fiind ultima în Liga 1, cu doar un punct în 6 etape.
”Clubul nostru s-a despărțit pe cale amiabilă de antrenorul echipei de fotbal Alexandru Pelici. Decizia a fost luată de comun acord, în urma analizei începutului de campionat. S-a ajuns astfel la concluzia că este ­nevoie de o schimbare la echipă pentru a ieși din această situație dificilă. Mulțumim pe această cale antrenorului Alexandru Pelici, care timp de aproape 2 ani a reușit o promovare spectaculoasă, cât și o menținere în Liga 1 în anul precedent, rezultate notabile pentru clubul nostru. Urăm succes atât omului Pelici – care rămâne un apropiat al clubului nostru, cât și antrenorului Pelici, în activitatea următoare! Conducerea clubului se află în tratative pentru aducerea unui nou antrenor, numele acestuia urmând a fi anunțat  în perioada următoare” – se arată în comunicatul celor de la CS Mioveni.
Interesant că în locul acestuia are șanse mari să vină ca ”adversar” pe arena ”Ilie Oană” nimeni altul decât Flavius Stoican, antrenor… de tristă amintire pentru galben-albaștri, care au ratat promovarea cu el pe bancă, acum câțiva ani!
Pelici este al treilea tehnician demis în acest sezon, după Petrea (FCSB) și Balint (CSU Craiova). Cine urmează?