Fl. Tănăsescu
O fi căzut, sau nu, hăt, demult, cum spune legenda, un meteorit, care semăna cu o stea, lângă Băicoi, şi aşa avea să rămână numele locului: Valea Stelii. Nu ştie nimeni asta.
Şi acolo a ieşit apă sărată, care te vindecă de orice bolă. Mai ales de oase. A ieşit şi nămol, despre care, spun oamenii locului, că e unul şi acelaşi cu cel transportat de la Techirghiol. Se prea poate ca asta să fie realitatea. Partea cu legenda, n-a clarificat-o încă nimeni. Şi e mai bine aşa.
Fapt este că la Băile Valea Stelii – Ţintea «intri beteag şi după zece zile de tratament ieşi scărpinându-te de la ureche până în vârful unghiei de la picior”. Asta face parte din folclorul celor care se tratează, de ani şi ani, acolo.
Şi mai e una, auzită în vara asta. E în ton cu vremurile de care se-nvredniciră – nu «saltimbancii şi Irozii», deşi… – ci edilii Ploieştiului şi-ai Prahovei: «Măcar aici găseşti apă caldă să te speli!».
Să-ncepem însă cu începutul! La Băile de la Ţintea, cum le place unor să le spună, mai întâi te faci drac. La figurat! Că la propriu, găseşti în destule locuri.
Îţi dai cu nămol din cap până-n picioare, de nu te recunoaşte nici poliţia, dacă eşti dat în urmărire generală. După 15-20 de minute, începi să simţi cum se strânge pielea pe tine.
Cea mai «murdară» apă de pe pământ!
Dacă poate fi numită apă, fiindcă e neagră ca smoala şi caldă. Şi nu-ţi mai vine să ieşi de-acolo. Iar seceta de anul ăsta i-a crescut şi mai mult salinitatea. Atât de tare, încât, dacă stai la orizontală, e cam greu să revii cu picioarele pe pământ. Adică pe fundul bazinului.
Acolo am auzit cel mai des folosită expresia «Intri beteag şi ieşi scărpinându-te de la ureche până-n vârful unghiei de la picior». Cum o fi să te scarpini la unghie, nu ştim! Cum e să intri «beteag», da: cu dureri articulare, cu spondiloză- dureri de coloană, coxartroză şi alte boli de genul.
Cum este să te scarpini cu mâna stângă, pe după ceafă, pe obrazul drept, avem exemplu tot pe la Ploieşti. Tot pe la Ploieşti, fiindcă este mai aproape de Valea Stelii. Cam 10-12 kilometri, aşa!
Curăţirea de păcate!
Tot oamenii care se tratează acolo folosesc această expresie, atunci când fac tranziţia din „Cea mai «murdară» apă de pe pământ“ la bazinul cu apă curată. Şi-asta sărată. Atât de sărată încât, de bagi capul ca bolovanul în ea, simţi cum ţi se desfundă căile respiratorii. Asta-i partea bună atunci când eşti bolovan. În rest, nu ne pronunţăm…
Ca niciodată, şi lacul cu apă sărată a fost, anul acest , mai cald ca niciodată. Şi nu-ţi venea să ieşi de-acolo. Dar trebuie să te mai prindă şi soarele, că d-aia sunt şezlonguri special amenajate. Sau să te prindă umbra. Că d-aia sunt umbrelele. Sau, de ce nu?, să faci masaj ori fizioterapie în cabinetele special amenajate.
Sau să bei o bere, că d-aia a fost amenajată terasa unde poţi să cumperi şi mici, şi friptură, şi cafea, şi multe altele. Iar dacă îţi este «lene» să faci drumul înapoi, spre Ploieşti, ori Târgovişte sau Bucureşti, te poţi caza la minihotelul amenajat chiar la buza celor două bazine.
Apa caldă!
Mulţi ploieşteni spun «Wow!» când se spală de sarea de pe ei la duşurile special amenajate. Că deh, nu se cuvine să miroşi a sconcs dacă iei microbuzul Băicoi- Ploieşti. Iar a te spăla la Ploieşti, dacă stai în apartament, cu apă caldă, e deja un vis…
Nu-i vorbă, prin Ţintea – Valea Stelii îţi bat la poartă oameni veniţi de prin Dâmboviţa, Buzău şi alte părţi. Te întreabă dacă şi unde găsesc loc de cazare. Măcar pentru o săptămână. Sau zece zile. Măcar zece zile, cât, se spune, este nevoie pentru a-şi face sarea şi nămolul efectul.
***
Legenda spune că, hăt, demult, lângă Băicoi a căzut un metorit-stea. Şi d-aia se numeşte Valea Stelii. Cât despre zicerea locului «intri beteag şi ieşi scărpinându-te de la ureche până la vârful unghiei de la picior», nu ne antepronunţăm. Să verifice cine vrea pe propria piele!
