Având în vedere faptul că, în ultima perioadă, în Ploiești nu a fost zi în care să nu fie semnalate incidente din cauza… lipsei celor 7 ani de acasă a unora dintre locuitorii municipiului reședință de județ, reprezentanții SGU Ploiești au ținut să reamintească faptul că numai printr-un comportament civilizat investițiile realizate din bani publici pot avea viață mai lungă, fără a fi distruse. În context, reprezentanții instituției menționate au făcut la adresa ploieștenilor, din nou, următorul apel: ”Solicităm cetățenilor să depună gunoiul în recipientele destinate acestui scop și nu în alte locuri – zone verzi, suprafață antitraumă, locuri de odihnă etc. Totodată, facem apel la toți ploieștenii ca, în cazul în care observă persoane lipsite de bun simț care vandalizează perimetrele verzi, mobilierul urban, toaletele publice și obiectele de joacă, să apeleze numerele de telefon ale Dispeceratului RASP (0244/984) și Poliției Locale (0244/954) pentru a sesiza aceste aspecte”, au menționat reprezentanții SGU Ploiești, dând ca exemplu locul de joacă din strada Arieșului, recent reabilitat, care aproape zilnic este plin de gunoaie și coji de semințe aruncate pe jos.