Cu excepția Seriei Nord, din Liga B Prahova, toate celelalte șase eșaloane județene de seniori și-au ”consumat” debutul, în peisajul fotbalului prahovean apărând o serie de echipe noi, Muscelul Câmpina, Tineretul Poiana Vărbilău, Voința Călugăreni sau Genessis Filipeștii de Pădure alăturându-se echipelor din întrecerea județeană. A reapărut și CS Popești Brazi, ”satelit” al celor de la CS Brazi, dar care s-a făcut de râs în primul meci, după două eliminări în prima repriză, alți trei jucători ”dându-se loviți”, astfel că meciul de la Gorgota s-a întrerupt în min. 48, la scorul de 5-0!

Printre echipele care au debutat cu dreptul se numără și CSO Slănic. În prima etapă din actualul sezon, formația antrenată de Alexandru Niță s-a impus cu scorul de 2-0, grație golurilor reușite de Cioc și Năstase. Lotul pentru sezonul în curs este următorul: Gabriel Bădulescu, Ionuț Nica – portari, Mădălin Bratu, Andrei Boboc, Mihai Ene (căpitan), Alin Sandu, Viorel Nicolescu, Vlăduț Ionescu, Alexandru Rotaru, Victor Niculcea – fundași, Alexandru Năstase, Robert Săvulescu, Victor Bratu, Fabian Duțescu, Dănuț Bizineche, Adrian Grigore, Simion, Solomon Niță, Constantin Anghel, Daniel Sora – mijlocași, Irinel Cojanu, Cosmin Veverițoiu, Savin, Ionuț Cioc, Daniel Cojocaru, Florin Jipa – atacanți. Antrenorul echipei slănicene este Alexandru Niță, organizator de competiții – Cristian Bădulescu, iar delegat – Ștefan Mocanu.

Fotbal judeţean, rezultate şi clasamente

SUPERLIGA B PRAHOVA, Etapa 2
Progresul Bucov – CS Blejoi II 1-1
Olimpia Cireșanu – Olimpia Comarnic 1-1
AS Gherghița – Unirea Teleajen Ploiești 4-2
CSO Mizil – Carpați Mefin Sinaia 3-0
Știința Albești – AS Starchiojd 0-1
CS Scorțeni Bordeni – Unirea Cocorăștii Colț 1-2
AS Viitorul Pucheni Mari – Prahova Tg. Vechi (Petrosport) 2-4
Brădetul Ștefești – Petrolul Ologeni 2-0
Sportul Câmpina – Stejarul Goruna Cocorăștii Mislii 3-1

Loc Echipa M V E I GM GP P
1 AS Gherghiţa 2 2 0 0 7 2 6p
2 Unirea Cocorăştii Colţ 2 2 0 0 5 1 6p
3 CSO Mizil 2 2 0 0 5 1 6p
4 AS Starchiojd 2 2 0 0 4 1 6p
5 Olimpia Comarnic 2 1 1 0 6 1 4p
6 Progresul Bucov 2 1 1 0 3 1 4p
7 CS Blejoi 2 2 1 1 0 2 1 4p
8 Petrosport (Prahova Tg. Vechi) 1 1 0 0 4 2 3p
9 Sportul Câmpina 1 1 0 0 3 1 3p
10 Unirea Teleajen Ploiesti 2 1 0 1 5 4 3p
11 Brădetul Ştefeşti 2 1 0 1 2 3 3p
12 Olimpia Cireșanu 2 0 1 1 1 2 1p
13 CS Scorţeni Bordeni 2 0 0 2 2 5 0p
14 Petrolul Ologeni 2 0 0 2 1 4 0p
15 ACS Viitorul Puchenii Mari 2 0 0 2 2 7 0p
16 Stejarul Goruna Cocorăştii Mislii 2 0 0 2 1 6 0p
17 Carpaţi MEFIN Sinaia 2 0 0 2 0 5 0p
18 Ştiinţa Albeşti 2 0 0 2 0 6 0p

Superliga B1, Seria Est, Etapa 1
Flacăra Mălăiești – Avântul Tomșani 4-1
Real Boys Vălenii de Munte – Progresul Drăgănești 4-1
ACSO Măgura Slănic – Tineretul Gura Vitioarei 2-0
CS Valea Călugărească – Luceafărul Drajna 8-1
Viitorul 2018 Ceptura – Victoria Fântânele 5-2
Progresul Coslegi – Voința 2009 Gornet 5-3
AS Pleașa – Progresul Aluniș 2-2

Superliga B1, Seria Vest, Etapa 2
Tineretul Poienarii Burchii – Prahova Nedelea 0-5
AS Târgșorul Vechi Stăncești – CS Ariceștii Rahtivani 1-3
Gloria Vâlcănești – CS Șotrile 4-2
Prahova Tinosu – Flacăra Filipeștii de Târg 1-0
CS Șirna Varnița – Arizona Zalhanaua 3-1
Viitorul Predești – Viitorul Poienarii Burchi 0 -1
Viitorul Cosminele – Avântul Măgureni 5-1
AS Gorgota – CS Brazi Popești 5-0 *
* Joc întrerupt în minutul 48, după ce echipa oaspete a rămas în 6 jucători.

Loc Echipa M V E I GM GP P
1 Prahova Nedelea 2 2 0 0 13 3 6p
2 CS Șirna Varnița 2 2 0 0 7 3 6p
3 CS Ariceştii Rahtivani 2 2 0 0 6 3 6p
4 AS Targşorul Vechi Stăncești 2 1 0 1 8 4 3p
5 CS Brazi Popeşti 1 1 0 0 5 3 3p
6 AS Gorgota 1 1 0 0 3 1 3p
7 Gloria Vâlcăneşti 2 1 0 1 6 5 3p
8 Viitorul Predeşti 2 1 0 1 4 3 3p
9 Prahova Tinosu 2 1 0 1 1 1 3p
10 Viitorul Cosminele 2 1 0 1 8 9 3p
11 Viitorul Poienarii Burchii 2 1 0 1 3 4 3p
12 Arizona Zalhanaua 2 1 0 1 2 3 3p
13 CS Şotrile 2 0 0 2 3 7 0p
14 Avântul Măgureni 2 0 0 2 3 9 0p
15 Tineretul Poienarii Burchii 3 0 0 3 6 15 0p
16 Flacăra Filipeşti de Târg 2 0 0 2 1 8 0p

LIGA B PRAHOVA, Seria VEST, Etapa 1
CS Mănești 2013 Băltița- Voința Adunați 8-1
Unirea Lacu Turcului – Viitorul Provița de Sus 2-4
AS Genessis Filipeștii de Pădure – FC Muscelul Câmpina 4-2
Progresul Provița de Jos – CS Scorțeni Mislea 3-0

LIGA B PRAHOVA, Seria EST, Etapa 1
Voința Vadu Părului – Viitorul Iordăcheanu 4-6
Steaua Sângeru – Voința Apostolache 5-1
Viitorul Fulga – AS Potigrafu – nedisputat
CS Brazi 2 – Podgoria Vadu Săpat – nedisputat
Rapid Sălciile – Progresul Boldești Grădiștea 4-2
Viitorul Pantazi – Vulturul Zănoaga 4-0
Recolta Dumbrava – Voința Călugăreni 2-4

LIGA B PRAHOVA, Seria NORD
Etapa 1 începe pe 4 septembrie