Şase din zece elevi nu sunt de acord cu o probă scrisă la Bacalaureat care îi evaluează la mai multe discipline, iar şapte din zece vor ca proba de specialitate să rămână obligatorie, potrivit unei consultări realizate de World Vision România în rândul a peste 1.000 de copii la gimnaziu sau liceu.
Potrivit unui comunicat al organizaţiei transmis joi AGERPRES, 52% dintre elevii consultaţi provin din mediul rural, 19% din urbanul mic şi 29% din urbanul mare.
Astfel, şase din zece elevi nu sunt de acord cu probă scrisă, prevăzută în proiectul Legii învăţământului preuniversitar, la Limba română, Matematică, Ştiinţe, Istoria şi Geografia României şi Europei şi la Ştiinţele socio-umane. Cei mai mulţi dintre elevi cred că digitalizarea ar trebui să fie prioritatea numărul unu în educaţie şi ar vrea ca la disciplina „Educaţie pentru Viaţă” să li se predea, în primul rând, educaţie pentru sănătate, educaţie financiară şi educaţie de mediu.
Totodată, şase din zece elevi (59%) nu sunt de acord ca mediile din clasele V-VIII să nu mai fie luate în considerare pentru admiterea la liceu. Peste o treime (35%) sunt de acord ca mediile să fie scoase din procesul de admitere, iar 6% au preferat să nu răspundă la întrebare.
În privinţa admiterii la colegiile naţionale, cei mai mulţi dintre elevii care şi-au exprimat opinia (44%) spun că, în cazul în care acestea îşi vor organiza propriile examene, copiii din mediile dezavantajate vor avea mai puţine şanse să intre, în timp ce 37% consideră că vor avea aceleaşi şanse.
Conform consultării realizate de organizaţie, 50% dintre elevi au mai spus că ar trebui să poată exista clase/grupe de excelenţă nu doar în colegiile naţionale, ci şi în alte unităţi de învăţământ liceal.
De asemenea, jumătate dintre elevi (48%) nu sunt de acord cu eliminarea filierelor teoretică şi vocaţională din liceele profesionale. Doar un sfert dintre elevi (24%) sunt de acord cu eliminarea acestor filiere, iar restul (28%) n-au avut nicio opinie în acest sens.
Mai mult de trei sferturi (77%) dintre elevii consultaţi de World Vision România vor ca educaţia sexuală să fie predată obligatoriu, adaptat vârstei lor. 18% dintr elevi nu vor să le fie predată educaţia sexuală, iar 5% nu şi-au exprimat părerea.
Potrivit World Vision, 85% dintre elevi sunt interesaţi de dezbaterea publică referitoare la Legile Educaţiei. În plus, 79% dintre aceştia consideră că vocea lor contează pentru autorităţile statului în elaborarea acestor acte normative.