Rodica Paraschiv
Deputat PSD de Prahova

Firmele care nu virează contribuțiile salariaților sunt de două ori în culpă: nu își achită obligațiile către bugetul de stat și își lasă propriii salariați în voia sorții!
Sunt români care, în momentul în care au nevoie de servicii medicale, de exemplu de o internare în spital, și trebuie să prezinte adeverință din partea angajatorilor că au la zi contribuțiile la Sănătate, descoperă că angajatorul nu le-a plătit contribuțiile la stat.
Mai grav, sunt români care află, la pensionare, că angajatorii nu le-au achitat contribuțiile la Pensii, lucru care se răsfrânge direct asupra vechimii în muncă și valorii pensiei!
Prin urmare, consider corectă și necesară măsura propusă de PSD și ulterior adoptată pentru tragerea la răspundere penală a firmelor care își bat joc de propriii angajați și eludează legile fiscale!
Președintele ANAF a anunțat, zilele acestea, că 71.000 de firme sunt pasibile de plângeri penale pentru că nu au virat contribuțiile salariaților, deci sute de mii de angajați au fost pur și simplu înșelați de angajatori!
Salariații români nu trebuie să sufere din cauza angajatorilor care nu respectă legea!
Pe de altă parte, însă, ANAF are datoria să identifice și să rezolve problema pentru cei care nu din rea-voință nu și-au plătit obligațiile, ci pentru că n-au avut cum, au fost sau continuă să fie afectați de criza economică. Pentru acești contribuabili de bună credință, ANAF trebuie să găsească soluții legale adecvate, precum reeșalonarea debitelor restante într-un interval de timp de comun acord convenit.