V. Stoica

Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut două anunțuri importante, miercuri seară, cu privire la autostrada Ploiești-Buzău. Primul: s-a desfășurat un nou termen la Curtea de Apel București, cu privire la decizia finală pentru lotul 3 de pe Ploiești-Buzău, însă luarea unei hotărâri definitive în acest sens a fost amânată pentru luni, 11 iulie 2022. Pe de altă parte, al doilea anunț făcut de Cătălin Urtoi vizează primele două loturi ale aceleiași autostrăzi, respectiv tronsoanele Dumbrava-Mizil și Mizil-Pietroasele. Consilierul ministrului afirmă că ordinele de începere a lucrărilor pe loturile 1 și 2 de pe tronsonul Ploiești-Buzău vor fi emise în luna august, potrivit reprezentanților CNAIR. Sunt vești mult așteptate de prahovenii care locuiesc în zonele traversate de traseul viitoarei autostrăzi, drum de viteză care va lega Bucureștiul de Mizil și, mai departe, de Buzău, prin conexiunea la A3 București-Ploiești – nod ce va apărea pe raza comunei Dumbrava.
Traseul autostrăzii Ploiești – Buzău străbate teritoriul administrativ al județelor Prahova și Buzău, respectiv al comunelor prahovene Dumbrava, Râfov, Albești-Paleologu, Drăgănești, Tomșani, Colceag, Baba Ana și al localităților buzoiene Buzău, Stâlpu, Ulmeni, Pietroasele, Săhăteni.
Lungimea totală a traseului este de circa 63,25 km și se împarte în trei tronsoane.
Traseul autostrăzii Ploiești – Buzău se desprinde din autostrada A3 (km 53+000), în dreptul localității Dumbrava, prin intermediul unui nod rutier de tip „trompetă”, care asigură o viteză de circulație de 80 km/h.
După desprinderea din nodul rutier, traseul traversează calea ferată Ploiești – Urziceni și DJ 101F ce face legătura între localitățile Dumbrava (ocolită pe la sud) și Ciupelnița (ocolită pe la nord), iar localitatea Trestienii de Jos este ocolită pe la nord și urmează, mai apoi, direcția NE, traversând o serie de canale de irigații existente, râul Cricovul Sărat și mai departe DN 1D (unde se propune realizarea unui nod rutier de tip treflă completă), geometria bretelelor nodului rutier asigurând o viteză de 60 km/h, iar circulația pe acestea se va desfășura unidirecțional. Traseul continuă spre Mizil și, mai departe, spre municipiul Buzău.