În noaptea de miercuri spre joi (6/7 iunie), angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova au fost solicitaţi să intervină pentru scoaterea a cinci persoane dintr-un lift care rămăsese blocat.
Potrivit unei informări a reprezentanţilor instituţiei, «în jurul orei 01,00, s-a intervenit pentru deblocarea unor persone blocate în lift, în Ploiești, pe strada Piața Victoriei, la faţa locului fiind mobilizată o echipă de descarcerare. În lift erau blocate cinci persoane, respectiv doi adulţi şi trei copii. După ce au fost scoşi din lift, unul dintre minori, în vârstă de 2 ani, a fost transportat la Spitalul de Pediatrie».