N.D.

La noua formațiune politică înființată de Dacian Cioloș – REPER – au aderat și prahoveni. Unul dintre ei este deputatul Andrei Lupu, care a deținut și funcția de președinte al Organizației Prahova a USR, acesta anunțând, luni, în mod oficial, că a demisionat din calitatea de membru al USR și, implicit, din toate funcțiile interne deținute. Într-o postare pe pagina sa oficială de facebook, parlamentarul prahovean a precizat că face acest lucru „cu mare tristeţe şi cu o uriaşă dezamăgire”, tot de luni acesta devenind, oficial, membru al REPER.
În postarea sa, acesta nu a ezitat să comenteze ce se întâmplă acum în interiorul formațiunii politice în care a activat și a fost ales în primul său mandat de parlamentar. Astfel, precizând că USR „a devenit un spaţiu al conflictului permanent” şi că „luptele dintre facţiuni ocupă toată activitatea” partidului, acesta a menționat şi că unii oameni” în care ar fi trebuit să credem şi care ar fi trebuit să reprezinte un deziderat pentru politica româneas­că au ales meschinăria politicii dâmboviţene şi ­toxicitatea confruntării permanente.
Lipsa de eleganţă, de încredere în negocierea politică şi incapacitatea de a accepta alte opinii decât cele proprii au transformat o idee politică minunată, aşa cum a fost USR, într-o organizaţie profund disfuncţională. Promovarea unor politici publice sau mesaje politice a ajuns să fie asumată mai degrabă de către consilieri angajaţi, în timp ce mare parte dintre aleşi sunt prinşi în dispute interne. Nu am fost ales de cetăţeni pentru asta. Dimpotrivă, misiunea mea, ca membru al Parlamentului, este una constructivă, de a promova idei şi proiecte care să devină realitate.”
Noul partid REPER, înfiinţat de Dacian Cioloş, a fost lansat, luni, de către copreşedinţii Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru, în prezent eurodeputaţi, împreună cu zece parlamentari care s-au alăturat acestui proiect. Reamintim că deputatul prahovean Andrei Lupu a fost exclus, pe 7 iunie a.c., din grupul parlamentar al USR de la Camera Deputaţilor, preşedintele interimar al formațiunii politice, Cătălin Drulă, declarând că Andrei Lupu ar fi trebuit să plece singur, după «sarabanda de mizerii şi minciuni pe care a aruncat-o în spaţiul public”.