Giorgiana Radu-Avramescu
Dragul meu, îţi scriu la finalul unei zile care pentru mine a început ieri dimineaţă, cred. Nu știu dacă noaptea trecută am dormit sau nu. Nu-mi dau seama! Îţi scriu acum, împărtășind astfel cu tine bucuria/bucuriile de azi. Scoate-ţi mâinile din buzunare și vino și strânge-ne în braţe, îţi spun, uitându-mă la fotografia din care privești viaţa cu detașare, sfidând-o chiar. Luciana noastră a reușit! A făcut un pas important către o nouă etapă, aceea de viitoare liceană.
La română, fără foarte puţin nu a obţinut nota maximă, iar la matematică a fost așa cum ne așteptam, dar bine. Rezultatul de azi ţi se datorează și ţie. Ai fost acolo, lângă ea, așa-i? Am știut că n-ai s-o lași, că vei fi umbra gândurilor ei. Ea nu a avut emoţii, nici la examen, nici până la aflarea rezultatelor. Pentru ea a fost indiferentă, însă oarece neliniște a avut, după cum mi-a mărturisit, gândindu-se la mine, la reacţia mea. Adevărul e că în toată această perioadă nu prea i-am fost de folos, liniștind-o, ci dimpotrivă. Cred că am pus ceva presiune pe sufletul ei. Dar, cu toate suferinţele prin care a trecut în ultima vreme, nu mi-am dorit să lase garda jos, să se mulţumească cu puţin. Știu ce poate! Sigur că în alte condiţii, și la matematică ar fi obţinut rezultate foarte bune, chiar dacă nu-i place această disciplină dar, ţinând cont de împrejurări, sunt mulţumită, și ea la fel. A fost de acord să-ţi mărturisesc public notele obţinute de ea: 9,70 la română și 7,05 la matematică. Știu, șaptele acesta nu dă bine, nu cadrează cu statutul ei, cu așteptările din jur, dar nu mai vreau să mă ghidez după aceste criterii. E destul pentru acum! Încerc să fiu mai atentă și la ce simte, nu doar la ce se așteaptă de la ea. Urmează o altă etapă, alte emoţii. Sper să se încadreze la unul dintre liceele dorite de ea, de noi. Deocamdată i-am cerut, cu titlu de obligaţie, ca în această vacanţă să citească zilnic și să facă mișcare. Astăzi, după aflarea rezultatelor, mi-a spus că vrea să studieze în această vară toate operele literare pe care le va parcurge în clasa a IX-a. Știind că ajung la Ploiești, mi-a cerut să-i cumpăr „Baltagul”, al lui Sadoveanu. I-am spus că-l avem în biblioteca de la București. Eu i-am recomandat „Maitreyi” – Mircea Eliade, carte pe care am citit-o de câteva ori, când eram de vârsta ei – atât de mult mi-a plăcut – , iar ea își amintea că deja a citit romanul „Ion” al lui Rebreanu, în urmă cu câţiva ani, de două ori, întrucât prima dată tu ai crezut că l-a parcurs doar în diagonală.
Dragul meu, o altă bucurie a zilei de azi a fost când, dimineaţă, la prima oră, am găsit pe mail, postfaţa scrisă de bunul tău prieten și coleg de condei, Octavian Știreanu, la cartea pe care mă străduiesc s-o aduc la îndemâna cititorilor cât de curând. Tonul e cel pe care-l știi. E un portret cald, elevat, real al tău ca om și ca scriitor. Printre rânduri, domnul Știreanu m-a integrat și pe mine. Nu știu dacă merit, dar recunosc că m-am bucurat. Sigur că a exagerat numindu-mă „scriitoare”. E prea mult! Și nu o spun doar spre a mă da modestă. Nu! Departe de mine astfel de intenţii, dar scriitor înseamnă mult mai mult decât a așterne pe hârtie niște gânduri, trăiri, fie ele și cu sensibilitate. Scriitorii au un bagaj cultural, o ţinută intelectuală, un talent care transcede sensibilitatea. Știu, sunt conștientă că scrisul meu – uneori, nu mereu! – are ceva aparte, dar nu e suficient pentru a intra sub cupola preţioasă a scriitorilor. E lung drumul până acolo!
Tot cartea ta m-a dus astăzi după-amiază la tipografia Karta-Graphic din Ploiești, la Mihaela și Paul Voicu, cărora le-am mâncat câteva ceasuri din zi, până sub seară. Obosiţi după activităţile lor, s-au oferit să mă ajute să deslușesc niște lucruri pe care tu le numeai „fleacuri”, dar care sunt mai importante decât lucrurile cu adevărat importante. Te-aș urechea puţin – cu dragoste, desigur! – pentru survolarea acestor mici îndeletniciri administrative care, nefăcute la timp, pun piedici acum pentru derularea unor proiecte care te vizează în primul rând pe tine. Ei se arată optimiști că le vom da de cap!
Mi-au dat și șpaltul. Dacă nu voi găsi și materiale care se repetă, sunt vreo opt sute de pagini. Domnul Voicu spune să „rupem” cartea în două volume. Nu știu! Voi vedea după ce o parcurg în totalitate. Nu aș renunţa la niciun rând, la niciun cuvânt scris de tine.
Dragul meu, îţi spuneam că a fost o zi bogată în simţiri. Observi că trăirilor le-am spus bucurii, ferindu-mă de utilizarea cuvântului „fericire”, deși, măcar astăzi, aș putea să-mi permit să renunţ la prudenţă în folosirea acestui termen complex în înţeles. Știu, nu te surprinde, dar îţi mărtuisesc că am plâns. Mult. Cred că și tu ai lăcrimat. Fii sincer! Te cunosc. Lacrima ta e greu de văzut, dar eu știu s-o citesc. Și mai știu ceva! De câte ori sunt în pragul prăbușirii de sine, se întâmplă ca o rază de soare, un zâmbet, o privire, un cuvânt, o întâmplare, o floare, să mă readucă la viaţă. De la tine vin toate, nu? E modul tău de a mă iubi dincolo de timp.
Te las, acum. Mă ţine ușor în piept, deși tensiunea, saturaţia de oxigen, sunt în parametri normali și, așa cum mi s-a spus de curând, inima mi-e sănătoasă tun. Altădată aș fi făcut un atac de panică, dar m-am obișnuit cu astfel de stări. Fac parte din rutină. Poate e din cauza trăirilor intense din ultima vreme. Cineva îmi spunea că mă consum prea mult. Are dreptate! Dar nu știu să fiu altfel. Trebuie să învăţ să ard mai puţin. Gata, închei! Scoate mâinile din buzunare și vino de ne strânge în braţe! Noi te-am îmbrăţișat astăzi! E rândul tău!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
