Având în vedere că și astăzi, a doua zi de Rusalii, este zi liberă nelucrătoare, instituțiile și-au adaptat activitatea în ceea ce privește programul cu publicul. Astfel, Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești a anunțat că va avea program special de lucru cu publicul. Concret, Serviciul de Stare Civilă va avea activitate doar între orele 9.00-12.00, când va fi asigurată doar înregistrarea deceselor, iar la Serviciul Evidență Informatizată a Persoanelor va fi închis întrucât, conform prevederilor legale în vigoare, ziua de 13 iunie 2022 este declarată zi liberă, nelucrătoare.
De asemenea, și TCE Ploiești a anunțat că, astăzi, transportul în comun în municipiul Ploiești se asigură conform programului de zi de duminică.