Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” anunță că au început înscrierile în Programul „Vacanța la muzeu – 2022”, destinat tuturor copiilor de vârstă școlară (de la 6 la 14 ani), indiferent de aptitudini. Acesta se va desfășura în perioada 5 iulie – 2 septembrie a.c., de marţi până vineri ,între orele 9.30 -10.30 și 11.00 – 12.00, cu câte două grupe pe sesiune, cu maximum 15 participanți.
Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, începând din această lună, pe bază de certificat de naștere (se depune o copie a actului, la înscriere), pentru detalii, persoanele interesate putând apela numărul de telefon 0244/52.22.64, Secția de Servicii Educative, de luni-joi, între orele 9.00 -16.00, vinerea, între orele 9.00-14.00. Potrivit reprezentanților muzeului, la înscrierea copiilor se optează pentru săptămâna de participare dorită și sesiunea de participare, costul unui abonament săptămânal fiind de 24 lei / săptămână/copil, plata urmând să se facă la începutul săptămânii pentru care s-a optat.
Sesiunile acestui program includ vizitarea muzeului, comentarii plastice pe marginea lucrărilor aflate în expoziții și activități practice – desen, acuarelă, modelaj, sub îndrumarea unui muzeograf de specialitate al Muzeului de Artă Ploiești. Pentru fiecare prezență la muzeu, copiii trebuie să aibă asupra lor bloc de desen, creioane de desen, gumă, acuarele, pensule, pahar de plastic pentru apă, plastilină, precum și alte materiale ce vor fi convenite de comun acord cu coordonatorul de program, în funcție de planificarea săptămânală, având în vedere că instituția nu pune la dispoziție materialele necesare desfășurării activităților. Coordonatori ai acestui proiect sunt muzeografii Anca Bratu, Mihaela Ichim, Ioana Neculea și Mihaela Dobre, conservator Gabriela Postelnicu și educator muzeal Oana Petrache.