Luiza Rădulescu Pintilie
Acum patru ani, în ultima oră de dirigenție de dinaintea momentului absolvirii clasei a VIII-a, cei 29 de elevi ai clasei a VIII-a E – profil Engleză de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” și-au așezat, la îndemnul dirigintei lor, profesoara Loredana Cristina Dicu, într-o punguță a dorințelor visul pe care și l-ar dori împlinit. În aceste zile, „visătorii” de atunci se pregătesc să încheie cursurile clasei a XII-a, să susţină examenul de bacalaureat şi, fără îndoială, să-şi urmeze, într-o nouă etapă de pregătire şi de viaţă, visul. Admişi în clasa a IX-a în acelaşi prestigios colegiu, la diverse specializări (matematică-informatică, intensiv informatică sau bilingv engleză, ştiinţe ale naturii bilingv franceză-germană, filologie bilingv engleză, sportiv), strânşi cu aceeaşi căldură în jurul său de cea care le-a fost , în timpul gimnaziului, mai mult decât profesor-diriginte, liceenii de acum s-au reunit într-o frumoasă poză de grup. 2015-2022; ce emoţionantă trecere de la copiii de acum opt ani la adolescenţii de azi!”. Cine se opreşte din învăţat e bătrân, indiferent dacă are douăzeci sau optzeci de ani; cine continuă să înveţe rămâne tânăr”, le spune în caldul său mesaj cea care i-a preluat în clasa a V-a în grija sa, îndemnându-i să nu ia pauze în această continuă învăţare ca să rămână tineri şi frumoşi şi reconfirmându-le cu simplitate şi cu o sinceritate care e uşor de intuit: „Diriga vă iubeşte”. Şi am să recunosc eu însămi că m-a impresionat, încă de la început, momentul în care profesoara Loredana Cristina Dicu, care avea experienţa de a îndruma, ca diriginte, clase de liceeni, mi-a mărturisit grija cu care se pregătea să se apropie de prima promoţie de copii de gimnaziu ce-i fusese încredinţată, pentru ca mai apoi să fiu şi mai impresionată, în cele câteva momente în care am avut prilejul unor reîntâlniri, de seriozitatea, de implicarea şi de dăruirea cu care s-a lăsat condusă în „modelarea „clasei şi a individualităţilor care au compus-o de asumatul îndemn formulat de Confucius: ”Spune-mi şi voi uita, arată-mi şi poate îmi voi aminti, implică-mă şi voi înţelege”.
Iar astăzi, alături de părinţii lor, şi „diriga” de atunci, directorul adjunct de astăzi al colegiului, este, cu toată inima, de adolescenţii ajunşi, fără nicio îndoială, într-un moment special al vieţii lor. Pe care l-a făcut şi mai special prelungita perioadă a pandemiei de coronavirus, cu toate modificările impuse de închiderea şcolilor şi transferarea cursurilor în sistem on line, afectând direct nu numai procesul de predare şi învăţare, ci şi pe cel al legăturii cu profesorii, cu colegii, cu sala de clasă, cu tot ceea ce înseamnă viaţa de elev de liceu, la una dintre cele mai minunate vârste, dar şi mai dificile şi mai sensibile. Dar dacă e adevărat – cum definea chiar un absolvent al unei prestigioase universităţi din lume – că „Absolvirea este doar un concept. În viața reală absolvi în fiecare zi. Absolvirea este un proces care continuă până în ultima zi a vieții tale. Dacă înțelegeți asta, veți face o diferență”. (Arie Pencovici), atunci exact în momentul acesta sunt şi tinerii la care ne referim în aceste rânduri, dar şi întreaga lor generaţie. Au motive să fie mândri de drumul pe care l-au parcurs deja, dar mai ales au toate motivele să fie încrezători că pot să meargă mult mai departe, fără a uita însă, niciun moment, să se bucure de întreaga călătorie în universul pregătirii universitare, dar şi în lumea reală căreia îi aparţin şi care le întregeşte personalitatea, destinul. Iar pentru asta au deschise toate posibilităţile, aşa cum au îndreptăţirea să viseze şi să-şi dorească orice. Fiindcă împărtăţesc şi eu convingerea că „Dacă nu te îndrepţi spre ceea ce îţi doreşti, nu vei avea acel lucru niciodată. Dacă nu ceri, răspunsul va fi întotdeuna nu. Dacă nu faci niciun pas înainte, vei rămâne mereu în acelaşi loc.” (Nora Roberts). Aşa cum cred şi în adevărul că a visa doar la succes fără a şi munci pentru el rămâne doar încercarea sortită eşecului de a culege roade când de fapt nici nu ai semănat.
Dar dacă ar fi să îmi iau îngăduinţa de a da un sfat unor adolescenţi pe care nu i-a ocolit nimic din ceea ce a apăsat, mai ales în ultimii doi ani, existenţa fiecăruia dintre noi, maturizându-i cumva mai devreme, cu toată încrederea pe care o am în ei şi în generaţia lor, le-aş spune să-şi încredinţeze visurile, viitorul şi destinul în cele mai bune mâini, care nu sunt altele decât propriile lor mâini. Alegerea pe care au făcut-o deja, aceea de a-şi continua studiile în domenii dintre cele mai diverse şi pe care se sprijină orice societate, inclusiv cea a viitorului în care exact liceenii de astăzi vor trăi, vor munci, vor lua decizii- Drept, Medicină, Medicină Militară, Limbi străine, Robotică, Automatică, Telecomunicaţii, Construcţii, Economie, Sociologie, Educaţie Fizică şi Sport, Matematică-Informatică, în cadrul celor mai bune universităţi din ţară, dar şi din Olanda sau America, e doar primul pas. De aici încolo, drumul le este larg deschis. Mult succes!
