La Școala Gimnazială ”Andrei Rădulescu” din comuna Chiojdeanca, precum şi la structura cu clasele primare din satul Trenu, aparţinând aceleiaşi comune, s-a desfășurat, recent, un concert al unui cvartet de chitare, organizat de Asociația culturală ”Kitharalogos”. După cum ne-a precizat prof. Valentina Manache – director al instituţiei de învăţământ din comună – „proiectul a avut ca titulatură «Muzică pe pâine – despre frumusețea muzicii clasice» , fiind coordonat de către profesorul Costin Soare, cadru didactic asociat al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (UNMB), precum şi profesor la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”. Cvartetul ”Kitharalogos” prezent la Chiojdeana a fost format din studenții Ana Lica, Ioan Bălănescu, Mihail Petre şi Emil Filipescu”. De menţíonat este şi faptul că evenimentul muzical nu a avut loc întâmplător în localitatea amintită, tatăl profesorului Costin Soare, iniţiatorul proiectului, fiind George Soare, originar din comuna Chiojdeanca, profesor la Școala Gimnazială Valea Călugărească. La evenimentul muzical au mai participat foşti profesori, învăţători şi educatoare, ai Şcolii gimnaziale „Andrei Rădulescu” – Ştefan Negroiu, fam. prof. Neagu.