La Brăila s-au disputat grupele din cadrul turneului final al handbalistelor junioare 3 – Valoare.
Echipa de handbal junioare 3 a CSM Ploieşti a încheiat ediţia de campionat 2021-2022 pe poziţia a 5-a a clasamentului după ce a câştigat, sâmbătă, cu 35-27 (12-9, 11-7, 12-11) meciul de clasament cu CS Marta Baia Mare! O performanţă frumoasă a fetelor pregătite de Geta Opincariu şi Cristi Roşu, ce putea fi mai bună cu ceva mai multă inspiraţie în meciul decisiv din grupă, cu ACS Lucian Bute Galaţi, dar care recompensează un an competiţional convingător, cu 20 de victorii şi numai 4 înfrângeri înregistrate în cele 24 de partide disputate de-a lungul sezonului.
Meciurile de clasament ale Turneului Final de la Brăila le-au prilejuit reprezentanţilor Federaţiei Române de Handbal şi acordarea unor premii individuale, la fiecare partidă fiind desemnat „jucătorul meciului” din fiecare echipă. Iar, astăzi, cea mai bună jucătoare a echipei ploieștene a fost Ştefania Ghiţă, care a înscris nu mai puţin de 10 goluri, confirmând forma constantă arătată la Brăila, unde marcase de alte 13 ori în primele trei partide.
Rezultatele și casetele tehnice ale echipei CSM Ploiești în cadrul turneu­lui final al junioarelor 3 (Valoare)
GRUPA A
HCS CÎTU TIMIȘOARA – CSM PLOIEȘTI 14-26 (6-11, 3-7, 5-8)
Timișoara: Marcu, Roșu – Joița 6, Rădoi 4, Știr 2, Bara 2, Tihoi, Silaghi, Rus, Rada, Gogoașe, Talpoș, Davidaș, Holdun. Antrenori: Narcis Cîtu, Mirela Cîtu.
Ploiești: Coșerea, Cernat, Stan – Niță 9, Roșu 5, Ghiță 5, Popescu 3, Nicolae 2, Simion 1, Geangu 1, Petrescu, Sîrbu, Stoica, Ioniță, Pîrvulescu, Gheorghe. Antrenori: Geta Opincariu, Cristian Roșu.
CSM CORONA BRAȘOV – CSM PLOIEȘTI 32-30 (10-8, 12-10, 10-12)
Brașov: Totoescu, Vajda – Șerban 13, Fejer 5, Aron 5, Lache 4, Mosor 3, Andrei 1, Bănescu 1, Aldea, Sala, Răcanu, Oros, Manea, Pakot. Antrenor: Mihaela Adam.
Ploiești: Coșerea, Stan, Cernat – Nicolae 11, Roșu 8, Niță 5, Ghiță 4, Popescu 2, Petrescu, Sîrbu, Stoica, Simion, Geangu, Andrei, Pîrvulescu, Gheorghe. Antrenori: Geta Opincariu, Cristian Roșu.
CSM PLOIEȘTI – ACS LUCIAN BUTE GALAŢI 21-26 (5-6, 6-10, 10-10)
Ploiești: Coșerea, Stan, Cernat – Roșu 6, Niță 6, Ghiță 4, Nicolae 2, Geangu 2, Popescu 1, Sîrbu, Stoica, Simion, Andrei, Pîrvulescu. Antrenori: Geta Opincariu, Cristian Roșu.
Galaţi: Iacob, Popoiu – Ancerencu 13, Zugrăvel 6, Mazilu 3, Popescu 2, Decianu 1, Buric 1, Bodea, Gheorghe, Streșină, Andrei, Emanoil, Crăciun, Oprișan. Antrenori: Daniela Goldic, Cristian Preda, Florentin Stali.
* În grupă, CSM a încheiat pe poziţia a treia, după Corona Brașov și ACS Lucian Bute Galaţi
* Meci pentru locurile 5-6:
CSM PLOIEȘTI – MARTA BAIA MARE 35-27 (12-9, 11-7, 12-11)
Ploiești: Cernat, Coșerea, Stan – Ghiță 10, Nicolae 7, Niță 6, Roșu 5, Geagu 4, Popescu 2, Simion 1, Petrescu, Sîrbu, Ioniță, Andrei, Pîrvulescu, Stoica. Antrenori: Geta Opincariu, Cristian Roșu.
Baia Mare: Popan, Bartoș, Toma – Griga 12, Cupșa 5, Rusu 4, Mesaroș 2, Roman 1, Balaj 1, Rus 1, Marchiș 1, Mureșan, Șindilă, Ghețe. Antrenori: Ioana Marta, Ion Marta.