N.D.

În perioada 20-22 mai a.c., în orașul Vălenii de Munte va avea loc Conferința Națională ”Iorga, după Iorga”, ediția a II-a, cu tema ”România, doar atât. Între patriotism și naționalism”.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Prahova, în colaborare cu Centrul pentru Studii de Intelligence și Geopolitică Aplicată, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Casa Memorială „Nicolae Iorga”, Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Această manifestare este dedicată personalității marelui savant Nicolae Iorga, dar și moștenirii sale, care și-a lăsat amprenta în educația generațiilor actuale, potrivit organizatorilor, conferința reprezentând o frumoasă desfășurare de forțe intelectuale care vor ține prelegeri științifice despre epoca Iorga, toate lucrările prezentate în cadrul acestui maraton cultural de la Vălenii de Munte urmând să fie incluse într-o carte ce va fi lansată în toamnă. La eveniment şi-au anunţat prezenţa reprezentanți ai Academiei Române, profesori universitari de la Universitatea București, de la Universitatea Națională de Apărare „Carol l”, cercetători de la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Naționale, invitați de marcă din țară.
În acest cadru se va organiza și un concurs de educație națională, în rândul elevilor de la Colegiul „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. De asemenea, în prima zi a acțiunilor, 20 mai a.c., la ora 17.00, la Muzeul Memorial Nicolae Iorga va avea loc vernisajul expoziției temporare ”Cărți reprezentative din opera lui Nicolae Iorga”.