Au trecut opt ani de la scoaterea din funcțiune a liftului de acces în Mina Unirea a Salinei Slănic, în urma unui incident care a avut loc în luna august a anului 2014! Până acum, nu s-au găsit soluții pentru reluarea transportului turiștilor în Mina Unirea altfel decât cu microbuzele, iar fondurile necesare acestei investiții se ridică la sume impresionante!
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, aflat joi într-o vizită de câteva ore la Salina Slănic Prahova, a anunțat că investiții importante vor fi făcute în perioada următoare la această sucursală a SALROM, unde sunt așteptate alocări de fonduri de foarte mulți ani. Dacă va fi așa, lucrurile pare că vor lua o altă turnură, favorabilă, pentru soarta salinei din Prahova, dar și pentru cei 172 de angajați, câți mai sunt pe statul de plată al acestei sucursale a SALROM. Speranța moare ultima, așa și cu planurile de investiții ale Salrom în privința sucursalei de la Slănic. Cel puțin ministrul Economiei, Florin Spătaru, crede că situația ar putea să se schimbe de anul viitor, când ar urma să fie prevăzute în planul de investiții fonduri destinate atât creșterii capacităților de producție și a siguranței în exploatare a zăcământului de sare de la Slănic, cât și Minei Unirea, segmentul destinat turismului din cadrul salinei.
Numai pentru achiziționarea lifturilor ar fi nevoie – cu toate echipamentele necesare – de peste 10 milioane de euro, iar alte câteva milioane de euro ar costa un utilaj special, o combină de extracție a sării, care să crească securitatea în exploatare a zăcământului de sare.
O altă veste dată de ministrul Spătaru a fost că, de anul viitor, SALROM va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti, pentru că Fondul Proprietatea doreşte să iasă din acţionariatul societăţii şi să-și vândă acțiunile (49%) pe Bursă. ”Există un acord de principiu din partea celuilalt acţionar, respectiv al Ministerului Economiei, şi atunci vom lucra împreună ca această listare pe Bursă să se realizeze cu succes şi, bineînţeles, în beneficiul companiei”, a declarat ministrul Economiei, la Slănic.
Alături de ministrul Economiei, la Salina Slănic au fost prezenți directorul general al SALROM, Dan Dobrea, directorul Salinei Slănic, Florin Chipeșiu, dar și parlamentarii de Prahova Rodica Paraschiv, Laura Fulgeanu Moagher și Bogdan Toader.