George Marin

Pentru prima dată titular în acest an, Chindriș a dezamăgit. Afirmația pare dură, mai ales când este făcută direct și încă din start. Nu trebuie să se înțeleagă că experimentatul mijlocaș nu ar avea valoarea necesară să activeze la o echipă de prim plan a ligii secunde. Nu! Dacă Nae Constantin l-a trimis pe Chindriș în teren în primul „11”, însemnă că a văzut ceva la el, dincolo de gripa abătută asupra echipei și care a împuținat efectivul de jucători disponibili. Dar, în meciul de miercuri, pur și simplu Chindriș nu s-a „lipit” de meci. El a vrut, a alergat și este de presupus că a respectat consemnul tactic. Deși nu întotdeauna cu succes, a încercat să fie „pe fază”, aproape de oamenii pe care i-a avut alternativ în grijă (Biceanu și Alhassan, care au mai schimbat pozițiile între ei) – un posibil motiv pentru care s-a arătat mai rar la primire – și a avut câteva încercări de presing la fundașii adverși. Însă, Chindriș s-a stins ușor, ușor și, este de presupus că schimbarea sa s-ar fi produs mai devreme de minutul 58 dacă Takayuki nu s-ar fi aflat în grupul atins de gripă în zilele premergătoare jocului.
Realizările lui Chindriș au fost modeste raportat la baloanele jucate. Au fost cu o idee mai bune la blocarea adversarului. Analizând un pic datele din tabel, atrag atenția cifrele aproape egale la capitolele Recuperări, pe de o parte, și Mingi pierdute și Pase greșite, pe de cealaltă. Degeaba a făcut atâtea recuperări, dacă într-o situație a dat pasă greșită (min. 41), în alte trei a dat pase scurte în lateral, la siguranță (min. 6, 43, 56), așa cum a jucat și alte baloane, și doar într-una a avut o încercare de pasă constructivă (min. 7). S-ar fi cerut ca aceste baloane să aibă o eficiență superioară. Dacă defensiv a încercat să blocheze adversarul, contribuția ofensivă a lui Chindriș a fost minimă, limitându-se la a încerca să țină blocat un adversar, în apropierea porții, la cornerele de care Petrolul a beneficiat. Poate că ar fi putut face mai mult la pătrunderea lui Bratu doar avansând câțiva metri către zona din colțul careului mare sibian, chiar și înăuntrul acestuia, într-o mare zonă aflată liberă în acel moment. Astfel i-ar fi putut oferi lui Bratu o variantă de pasă cu potențial de finalizare, alta decât a trimite balonul în înghesuiala din fața porții sibiene pentru lupta lui Diarra cu Iliev și cu cei doi paznici ai malianului (min. 37).
Așadar, lui Chindriș nu îi putem cere să joace constructiv dacă nu acesta este profilul lui. Nu îi putem cere oricui să fie un meșter Manole. Dar sunt și situații când trebuie să te bucuri că nu întâlnești duhul, spiritul sau puterea cea rea care dărâma noaptea construcția de peste zi a lui Manole.

Cifrele, cu observaţia că am eliminat multele linii pline de „0”: