George Marin
Sunt liber câteva zile și am petrecut mult timp pentru vizionări repetate ale meciului pe care Livia Botica l-a disputat pe ringul sofiot. Aveam nădejdea că fata noastră va putea reedita succesul din 2020, când a cucerit titlul de campioană a Europei, la junioare, tot la Sofia, sau, cel puțin, va reedita performanța de anul trecut, cucerind medalia de bronz a competiției europene a tineretului. Nu s-a întâmplat nici măcar cea de- a doua variantă. Desigur, un meci se poate pierde. Dar are mare importanță și cum se pierde acel meci. Livia a pierdut meciul împotriva ucrainencei Karine Airapetian, în chiar preliminariile luptelor contând pentru categoria 81 de kilograme. Au fost șapte sportive înscrise, așadar o singură victorie putea asigura medalia de bronz.
De neconceput pentru mine ca o sportivă care a dărâmat colosul polonez de aproape 120 de kilograme–am numit-o pe Weronika Bochen, învinsa Liviei în finala din 2020 – să nu aibă reacție în fața unui atac în debut de meci, acțiune care a crescut din ce în ce mai mult încrederea oponentei sale în sine însăși. Livia a dat înapoi din primele secunde. Nu și-a putut stopa adversara. Lovitura cu dreapta, de întâmpinare, nu a funcționat. Deplasarea în ring a fost deficitară, greoaie. S-a lăsat atrasă foarte ușor în boxul nu tocmai ordonat , dar plin de avânt, al adversarei. Garda a fost permisivă, încasând destule lovituri la figură. A reușit să plaseze lovituri rare și izolate cu mâna stângă. O singură lovitură, una singură, în primul rund! A mai reușit o lovitură cu dreapta în al doilea rund. Însă, în primul rund a fost numărată de două ori, la fel și în al doilea. Abandonul dictat de arbitru a fost cerut de regulament.
Iată, un meci se poate pierde. Este important și ce pierzi pe lângă acest meci. Noi, cei de pe margine, ne-am pierdut iluziile că am putea vedea la lucru o mare campioană care acum este în devenire. Nu este totul pierdut, poate a fost doar un moment nefast în cariera Liviei. Însă, pe lângă iluziile pe care noi, cei de pe margine le-am pierdut, este mult mai important ca Livia să nu își fi pierdut nu iluziile sale, ci dorința de performanță, pentru a nu cădea în asemănarea cu personajul conturat de Honoré de Balzac, poetul Lucian Chardon, cel căruia nu îi reușea mai nimic. În schimb, cred cu convingere că Livia se poate ridica iarăși la nivelul la care a fost nu demult.
