N. Dumitrescu

Primăria Ploiești continuă acțiunile ce au ca scop sprijinirea persoanelor refugiate în urma conflictului militar din Ucraina, suplimentând locurile de cazare ce pot fi oferite în internatele liceelor din oraș. Astfel, recent, Consiliul Local Ploiești a aprobat punerea la dispoziția autorităților județene implicate în gestionarea acțiunilor ce vizează sprijinul acordat persoanelor ce vin din țara vecină a unui număr de 150 de paturi și în incinta căminului Liceului Tehnologic “Lazăr Edeleanu”, din Bulevardul Petrolului nr.14. Este al treilea spațiu identificat în cadrul instituțiilor de învățământ din Ploiești, pe lângă cele două internate unde, deja, de săptămâna trecută, sunt asigurate în mod gratuit cazare și masă refugiaților din Ucraina, aflați în tranzit. Este vorba despre internatul de la Colegiul Economic “Virgil Madgearu” din str. Armași nr. 42A (60 de paturi) și internatul de la Colegiul ,,Spiru Haret” din str. Constructorilor nr. 8 (110 paturi). Durata pentru care aceste spații pot fi puse la dispoziția persoanelor refugiate din Ucraina este de 90 de zile, cu posibilitatea de prelungire. Conform hotărârii Consiliului Local Ploiești, finanțarea cheltuielilor generate de situația de urgență cauzată de afluxul refugiaților din Ucraina poate fi asigurată din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local al municipiului Ploiești. Refugiații ucraineni ce sunt găzduiți în spațiile asigurate de administrația publică ploieșteană beneficiază de hrană caldă oferită prin intermediul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare, dar și de îndrumare, servicii medicale gratuite etc. Totodată, pentru a veni în sprijinul acelora care au fugit din calea războiului din țara vecină, Primăria Ploiești a realizat și un pliant de informare, tradus în limba ucraineană, prin care le sunt aduse la cunoștință informații cu privire la procedurile de înregistrare pentru imigranți, dreptul la muncă, solicitarea de azil, accesul la educație, serviciile de asistență medicală, precum și date de contact ale Inspectoratului General pentru Imigrări din România, ale serviciilor telefonice de urgență din România, respectiv ale Ambasadei Ucrainei în România și ale instituțiilor care oferă informații pentru refugiați din Polonia, Slovacia și Cehia. Pliantul menționat este pus la dispoziția tuturor persoanelor refugiate care sosesc în Ploiești.