V. Stoica

Guvernul României a luat act, în cadrul ședinței care a avut loc miercuri, de notele privind transmiterea unor cereri către Consiliul Local Buşteni și Consiliul Local Sinaia, în care se solicită adoptarea la nivel local a unor hotărâri privind trecerea unor suprafeţe de teren din domeniul public al oraşului Buşteni, respectiv al orașului Sinaia, în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii din România.
Aceste terenuri ar trebui transmise către stat pentru realizarea a două obiective de investiții aprobate la nivel guvernamental, la începutul lunii februarie – pasajul Sinaia Sud și pasajul Sinaia Nord, care ar trebui să fluidizeze traficul la intrarea și, respectiv, la ieșirea din orașul de pe Valea Prahovei.
Primul obiectiv de infrastructură rutieră, de pe DN1, la intrarea în Sinaia, spre Bulevardul Republicii, este estimat la o valoare totală de 53,5 milioane de lei. În vederea fluidizării traficului, se propune reamenajarea acestei zone prin realizarea unui pasaj rutier cu lungimea de 438 de metri.
Pasajul rutier Sinaia Nord (a cărui valoare estimată este de circa 56,6 milioane de lei), care ar urma să apară la ieșirea din Sinaia spre Bușteni, se va forma din Bulevardul Ferdinand spre DN1, acolo unde există un alt punct de conflict în trafic, Bulevardul Ferdinand fiind drumul cu prioritate, în timp ce DN1 este drumul fără prioritate. Obiectivul va avea lungimea de 382,50 metri.