Liga a 3-a a redebutat cu o șansă nesperată pentru formația prahoveană CS Blejoi, care, după prima rundă din 2022, poate să-și ”refacă” toate calculele în perspectiva ultimelor două etape, pentru elevii lui Răzvan Vlad reapărând șansa de a accede în play-off!
Asta după ce meciul dintre Olimpic Râșnov și Kids Tâmpa s-a încheiat cu o victorie a oaspeților, mare surpriză, ”lanterna roșie” reușind să ia trei puncte care complică foarte tare și calculele din zona retrogradării, unde a egalat, cu aceste puncte, pe CSO Plopeni!
Revenind la rezultatul de la Râșnov, acesta a dus Blejoiul la o distanță de doar 4 puncte față de ultimul loc care accede în play-off, exact înaintea duelului direct, programat sâmbătă, tot la Râșnov. Iar un succes al prahovenilor, obligatoriu în aceste condiții, ar reduce distanța la un punct, ultima etapă din sezonul regular fiind clar favorabilă, ca program, blejoienilor. În eventualitatea unui succes la Râșnov, aceștia ar avea nevoie de victorie cu Hermanstadt 2 (rezultat plauzibil), iar Râșnovul să nu câștige pe terenul liderului Odorheiul Secuiesc, situație în care s-ar realiza ”rocada” mult sperată, anume ca CS Blejoi să ”prindă” locul 4, care părea atât de … departe în pauza de iarnă!

Liga 3, seria 5, etapa 16

AFC Odorheiu Secuiesc – SR Braşov 2-0
Cristian Merdariu (26), Alexandru Pop (35)
CS Blejoi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 2-0
Andrei Șerban (29), Cosmin Lambru (35)
KSE Târgu Secuiesc – FC Hermannstadt 2 0-0
FC Pucioasa – CSO Plopeni 1-1
Andrei Ciobanu (65 – penalty) / Bogdan Minea (80)
Olimpic Cetate Râşnov – Kids Tâmpa Braşov 1-2
Raul Drugă (75 – penalty) / Vlad Potecu (72), Raul Cupu (77)
(Partida a fost amânată pentru 24 de ore din cauza terenului impracticabil)

Clasament Etapa 16

Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. AFC Odorheiu Secuiesc 16 12 1 3 35-12 23 37
2. AS FC Pucioasa 16 9 6 1 43-16 27 33
3. ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 16 9 2 5 24-22 2 29
4. ACS Olimpic Cetate Râşnov 16 8 4 4 24-17 7 28
5. CS Blejoi 16 7 3 6 28-19 9 24
6. ACS KSE Târgu Secuiesc 16 5 6 5 18-19 -1 21
7. AFC Hermannstadt 2 16 4 4 8 17-35 -18 16
8. ACS SR Municipal Braşov 16 3 3 10 19-34 -15 12
9. CSO Plopeni 16 2 5 9 22-35 -13 11
10. ACS Kids Tâmpa Braşov 16 3 2 11 13-34 -21 11