La Ploieşti, peste 90.000 de contribuabili au achitat taxele cu anticipaţie, miza fiind bonusul de 10%

N. Dumitrescu

Conform legislației fiscale în vigoare, 31martie este ultima zi până când persoanele care au în proprietate terenuri, imobile sau mașini pot să achite prima tranșă a taxelor și a impozitelor locale aferente. Impozitele și taxele locale pot fi plătite anual în două tranșe, termenele legale de plată fiind 31 martie și 30 septembrie, iar legea prevede că, în cazul depășirii primului termen de plată – 31 martie – se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună și fracție de lună, până la data stingerii sumelor datorate, inclusiv. La Ploiești, cuantumul taxelor și al impozitelor locale pentru anul 2022 a rămas același ca și în anul 2021, fiind indexat doar cu rata inflației, de 2,6%. De menționat că ploieștenii îşi menţin statutul de buni contribuabili, având în vedere faptul că, încă din primele zile ale anului, aceștia ţin să bifeze achitarea taxelor la fiscul local, fie prezentându-se la casierii, fie achitând prin diverse alte modalități de plată. Astfel, așa cum reiese din datele făcute publice de către Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, până la data de 24 martie a.c., taxele și impozitele locale au fost achitate de un număr total de 99.114 de persoane, dintre care 90.276 au primit o reducere de 10%, reprezentând bonsul care se acordă contribuabililor care achită integral, cu anticipație, până la data de 31 martie, suma datorată pentru întregul an, facilitate menținută și anul acesta. Având în vedere că mai sunt câteva zile până la sfârșitul lunii martie, până când trebuie achitată prima tranșă, este posibil ca numărul ploieștenilor care vor dori să-și achite integral dările la fiscul local să fie mult mai mare, miza fiind tocmai bonusul de 10%, Anul trecut, de pildă, pentru că au achitat cu anticipație taxele și impozitele locale, 95.317 de contribuabili ploieșteni au beneficiat de bonusul menționat.
În anul 2022, la Ploiești, plata taxelor și a impozitelor locale a debutat cu data de 4 ianuarie, conform unei situații în care sunt prezentate încasările zilnice, cele mai mari sume fiind achitate în zilele de 16 martie – suma totală încasată fiind de 843.719, 22 lei, respectiv pe data de 23 martie – 760.139, 27 lei. Fiscul ploieștean a pus la dispoziția contribuabililor o paletă largă de servicii menite să limiteze timpul pe care aceștia trebuie să-l acorde în vederea achitării impozitelor și a taxelor locale datorate bugetului local al orașului. Astfel, plata cu numerar se poate efectua la casieriile situate în: Strada Basarabi nr.5; Bd. Independenței nr.16; Șoseaua Vestului nr.19. De asemenea, plata taxelor se mai poate face și prin intermediul oficiilor poștale din Ploiești; cu ordin de plată, prin banca unde contribuabilul are cont deschis. Totodată, au fost puse la dispoziția contribuabililor și terminale electronice pentru derularea tranzacțiilor prin intermediul cardurilor, în cadrul ghișeului unic al Sistemului Național Electronic de Plată Online cu Cardul Bancar, chiar și cu ajutorul telefonului. De precizat şi că, la fel ca în anii trecuți, și pentru 2022 au fost acordate facilități ori scutiri la plată pentru diferite categorii de contribuabili. ”Aprobă scutirea de la plata impozitului pe clădire şi a impozitului/taxei pe teren, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor ale căror venituri lunare nete sunt mai mici sau egale de 650 lei (inclusiv pentru persoanele fără venituri), pentru clădirea folosită ca domiciliu şi terenul aferent acesteia, în suprafaţă de maximum 500 mp. Contribuabilul datorează impozit pentru diferenţa dintre suprafaţa de teren deţinută (dacă este mai mare de 500 mp) şi cei 500 mp scutiţi prin prezenta hotărâre. Scutirea se acordă doar pentru cota deţinută de contribuabili şi în următoarele condiții: să deţină în proprietate un singur imobil; să nu înregistreze obligații restante la bugetul local. Scutirea se acordă pe baza unei cereri temeinic justificată, depusă de contribuabil până la data de 31 martie 2022, pe baza unui referat întocmit de inspectorul de sector, verificat de șeful de serviciu și aprobat de conducerea instituției. (…) Aprobă scutirea de la plata impozitului pe clădire şi a impozitului/taxei pe teren, pentru o singură proprietate (clădire și teren), aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor care sunt internate și au domiciliul permanent în centrele de îngrijire pe perioadă nedeterminată. Scutirea se acordă cu condiția ca proprietarul să nu înregistreze obligații restante la bugetul local”, se prevede, printre altele, în hotărârea ce a vizat stabilirea taxelor șia impozitelor locale pentru anul 2022.
La sfârșitul anului trecut, în baza de date a Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești erau înregistrați 121.296 de proprietari de case, 40.322 de proprietari de terenuri și 62.799 de deținători de mijloace de transport.