La aproape o lună de la ultimul joc oficial disputat, din cauza amânărilor ca urmare a infectărilor cu Covid-19, ori în lotul propriu, ori în cel al adversarilor, echipa CSM Petrolul Ploieşti a revenit în forţă în Liga Naţională de Baschet Masculin. Luni seară, elevii antrenorului Mihai Popa au întâlnit, în Sala „Olimpia”, pe CSM 2007 Focşani, într-un duel important pentru calificarea în playoff.
Susţinută de o galerie zgomotoasă, echipa ploieşteană a început perfect, conducând cu 6-0 şi, respectiv, 12-2. Oaspeţii au revenit în joc, încheind primul sfert la un deficit de numai patru puncte, scor 16-12, iar în sfertul secund au continuat cursa de recuperare, reuşind să egaleze la 19.
După un timp de odihnă cerut de Mihai Popa, urmat de revenirea pe parchet a lui Sekulovic, cel care înscrisese 7 puncte în primele 10 minute, echipa ploieşteană a fost de neoprit pentru oaspeţi, marcând 13 puncte fără replică vrânceană.
La pauza mare a fost 36-25 pentru CSM Petrolul, care a început şi partea secundă cu un parţial de 8-0. Oaspeţii au reuşit să revină la zece puncte în urma amfitrionilor, scor 51-41 la mijlocul sfertului al treilea, dar au pierdut din nou ritmul, iar distanţa a crescut din nou pe tabela de marcaj, de data aceasta la 16 puncte: 57-41 (minutul 28). Povestea s-a repetat în debutul ultimei secvenţe a meciului, atunci când „au strâns” din nou la 64-54, dar au urmat opt puncte ploieştene care au clarificat soarta partidei.
Ultimele minute s-au jucat în zona diferenţei de 20 de puncte şi cu tinerii pe teren, Mihai Popa oferindu-le celor doi puşti de 15 ani din lot, George Angelian şi Codruţ Dinu, prilejul de a bifa noi minute în Liga Naţională, ambii reuşind ca, în cele aproape 120 de secunde prinse pe parchet, să-şi treacă în cont câte o recuperare.
Pentru CSM Petrolul Ploieşti, au jucat: Sekulovic (21 puncte, 2×3), Hammond (19, 2×3), Jordan (13), Chiţu (9, 2×3), B. Popa (8), Magdevski (6), Watson (4), Negoiţescu (4), Popa Calotă (2), Milin, G. Angelian şi C. Dinu.
În Liga Naţională urmează o pauză de circa două săptămâni, ca urmare a acţiunii lotului naţional, CSM Petrolul Ploieşti având programat meciul viitor pe 2 martie, cu CS SCM OHMA Timişoara, tot pe teren propriu, partidă contând pentru etapa a 21-a din campionat.
Echipa naţională a României urmează să evolueze chiar în Sala „Olimpia”, pe 24 februarie, de la ora 18.00, în compania Albaniei, în cadrul grupelor de precalificare pentru FIBA EuroBasket 2025. Cele două formaţii ocupă prima poziţie a clasamentului, după ce au trecut fiecare, anterior, de Luxemburg, la trei puncte diferenţă.
Tricolorii vor începe pregătirile de vineri, la Ploieşti, în lot fiind convocat şi jucătorul echipei ploieştene, Christian Chiţu, care îl înlocuieşte pe Dragoş Diculescu (accidentat).
De asemenea, pe lista sportivilor care pot fi chemaţi în regim de urgenţă, în caz de accidentare sau de îmbolnăvire de Covid-19, mai este trecut un reprezentant de la CSM Petrolul – ploieşteanul Bogdan Popa.