N. D.

De la începutul acestei săptămâni, cei care circulă cu mijloacele de transport în comun din Ploiești au o nouă modalitate pentru plata călătoriei. Astfel, aplicația 24pay, dezvoltată de compania PTP Online, este disponibilă și în municipiul rețedință al județului Prahova pentru plata călătoriilor menționate, ca urmare a încheierii unui parteneriat cu TCE Ploiești. Mai exact, aplicația 24pay oferă utilizatorilor transportului în comun posibilitatea achiziției biletelor de călătorie direct de pe telefonul mobil, orice persoană care locuiește sau călătorește în Ploiești putând achita simplu și rapid transportul în comun prin intermediul cardului bancar înrolat în aplicație, plățile pentru achiziționarea biletelor fiind derulate în baza parteneriatului încheiat între PTP Online și Banca Transilvania, utilizând soluția acesteia de plată cu cardul. Aplicația 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play, App Store sau Huawei AppGallery. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugarea inițială a unui card bancar Visa sau Mastercard.