Posturile cele mai solicitate au fost de manipulanți mărfuri, șoferi și muncitori necalificați la demolarea construcțiilor

N.Dumitrescu

Având în vedere faptul că efectele pandemiei s-au resimțit din plin și în 2021, și persistă și anul acesta, inclusiv piața forţei de muncă din România are în continuare de suferit. Cu toate acestea, s-au creat noi oportunități în găsirea unui loc de muncă pentru cei care au ajuns șomeri, acest lucru fiind valabil și în Prahova, atât în prima lună a anului 2022, cât și pe parcursul întregului an care a trecut. Astfel, potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de muncă Prahova (AJOFM) Prahova, în luna ianuarie 2022, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Prahova au fost încadrate în muncă 486 de persoane, dintre care 234 femei. Din totalul persoanelor menționate – cele mai multe fiind din mediul rural – 251 aveau peste 45 de ani, 80 – între 35 și 45 de ani, 67 – între 25 și 35 de ani, 88 fiind tineri sub 25 de ani. Din punctul de vedere al nivelului de pregătire al acelora pentru care s-a identificat un loc de muncă, pe primul loc au fost cei cu studii liceale, urmați de cei cu studii profesionale, școala de ucenici, apoi cei cu studii gimnaziale și cu studii superioare. De menționat însă faptul că, anul trecut, 6.495 de persoane- dintre care 3.214 au fost femei- și-au găsit un nou loc de muncă, tot cu sprijinul AJOFM Prahova. Din punctul de vedere al nivelului de pregătire al șomerilor care au fost reîncadrați în muncă, peste 2000 de prahoveni aveau studii liceale, urmați de cei cu studii profesionale și școala de ucenici (1.631), numărul celor cu studii gimnaziale fiind de 1.496, iar cu studii universitare – peste 600. Cei mai mulţi dintre foștii șomeri – peste 300 – și-au găsit un nou loc de muncă în construcții, alte peste 200 de persoane fiind angajate în fabrici de textile, aproape 180 de persoane la firmele de transporturi rutiere de mărfuri, urmate de cele care s-au angajat în comerț,dar și în activități de protecție și gardă etc. Potrivit informațiilor primite de la conducerea AJOFM Prahova, anul trecut, cea mai mare cerință pentru forță de muncă, solicitată de către angajatori, a fost pentru manipulanți mărfuri (peste 600 de posturi solicitate), dar și de șofer de autocamion și mașini de mare tonaj (peste 460 posturi), muncitori necalificați la demolarea clădirilor (peste 400), lucrători comerciali( aproape 400), muncitori necalificați la asamblarea și montarea pieselor (350), muncitori necalificați în industria confecțiilor (peste 300), șofer de autoturisme și camionete (270), pe lista posturilor care au mai fost căutate fiind sute de locuri de vânzători, agent de securitate, ambalator manual, operator vânzări prin telefon, agent de vânzări, dar și de operator la mașini-unelte cu comandă numerică, ajutor de bucătar, stivuitorist, montator subansamble ori lăcătuș mecanic. ”În anul 2021, lunar, în medie, au fost oferite 842 de locuri de muncă de către angajatori din județul Prahova. Dintre acestea, lunar, în medie, 297 de locuri de muncă au rămas vacante”, ne-a precizat conducerea AJOFM Prahova. De adăugat că posturile cel mai ușor ocupabile au fost cele de agenți de pază, muncitori necalificați, manipulanți mărfuri, șoferi, lucrători comerciali, iar posturile greu ocupabile au fost, de exemplu, cele de inginer, și asta din cauza faptului că angajatorii ofereau salarii mici, cu mențiunea că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele instituției menționate. Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de legislația privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Astfel, până la 31 decembrie 2021, numărul prahovenilor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 12.194 de persoane.