Alina Bunghez

Un eveniment de o veritabilă eleganță și muzicalitate a avut loc la Comarnic, de Ziua Culturii. Sărbătorită anual pe 15 ianuarie – ziua în care îl omagiem pe cel mai mare poet al românilor , Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naționale a prilejuit organizarea în oraşul prahovean amintit a unei manifestari culturale de înaltă ținută. Turneul “Citadele culturale”, organizat de Asociația Pro Valores, Ovalsart, împreună cu primăriile din Plopeni, Comarnic și Băicoi, a luat forma a trei evenimente în care s-au îmbinat muzica, poezia și arta plastică.
Invitați: Ansamblul „Musica Viva”, format din pianista Andreea Butnaru și violoncelistul Florin Mitrea, care împreună cu actorul Mihai Radu au prezentat publicului iubitor de frumos, prezent la concertul dedicat poetului „nepereche”, un program de muzica și poezie de inspirație națională, interbelică și postbelică, transpuse perfect armonios pe portativ. În program s-au regăsit opusuri de Constantin Dimitrescu, Paul Constantinescu, George Stephănescu, Ciprian Porumbescu, Bela Bartok și Lucian Moraru, precum şi versuri semnate de Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Lucian Blaga și Tudor Arghezi.
Ansamblul Musica Viva, fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru și violoncelistul Florin Mitrea, este gândit, conceput și realizat ca o manifestare dinamică a muzicii camerale clasice. Pasiunea pentru muzica de cameră a dat naştere, de-a lungul anilor, unor proiecte de succes realizate în țară și în străinătate. Muzicieni cu studii la Berlin, Andreea Butnaru este cadru didactic al Universității Naționale de Muzică din București, iar violoncelistul Florin Mitrea este solist instrumentist și șef de partidă al Orchestrei Naționale Radio. În anul 2019, Ansamblul Musica Viva a realizat un compact disc inedit: “O călătorie în secolul XX” – Sonate pentru violoncel şi pian de Martinu, Sostakovici și Poulenc.
Actorul Mihail–Cornel Radu este discipol al profesoarei și actriței RodicaMandache. În anul 2017 a câștigat premiul special al juriului pentru interpretare masculină în cadrul festivalului școlilor de teatru, cu rolul Peter din “Zoo Story”, adaptare după Edward Albee, regia fiind semnată de Rodica Mandache.
Tot în cadrul Zilei Culturii, la Comarnic au putut fi admirate și creațiile picturale, pline de culoare și expresivitate, ale maestrului Marcel Bejgu și ale tinerei speranțe prahovene Izabel Alexandra Terțea.
Gazda concertului a fost Muzeul Cinegetic Posada, partener de încredere la multe dintre manifestările culturale organizate de Primăria Comarnic. Cele câteva zeci de persoane care au asistat la acest evenimentu cultural veritabil și-au manifestat vădit încântarea și au aplaudat la scenă deschisă artiștii veniți să însuflețească peisajul cultural din localitatea de la poalele munților.