Virgiliu Daniel Nanu (48 de ani) este noul prefect al județului Prahova, la propunerea organizației PSD Prahova. În cadrul ședinței de guvern de ieri, Cristian Ionescu a fost eliberat din funcție, iar în locul acestuia a fost numit în funcția de prefect prahoveanul Virgiliu Nanu.
Din anul 2013 și până în prezent, Nanu a ocupat funcția de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, iar anterior a lucrat în mediul privat.
Este absolvent al Liceului I.L. Caragiale din Ploiești, licențiat al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității București și al Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.