Luiza Rădulescu Pintilie
„Orice om pe care nu pot să -l iubesc este pentru mine un izvor de adâncă tristeţe. Orice om pe care l-am iubit şi nu pot să-l mai iubesc înseamnă pentru mine un pas spre moarte. Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni am să mor. Voi, cei care ştiţi că meritaţi dragostea mea aveţi grijă să nu mă ucideţi ! „(Geo Bogza).Cu aceste cuvinte îşi deschide cartea de poezie un dascăl- Niculina Grigore- întors în satul natal- Surani, unde a văzut lumina zilei în mai 1954, spre a adăuga iubirii de copii şi vocaţiei de pedagog- pe care le-a dovedit cu asupră de măsură ca educatoare şi director( 1985-2014) al Grădiniţei „Dumbrava minunată „ din Ploieşti, profesor metodist, expert în management educaţional, mentor, formator, responsabil de cerc pedagogic, autor şi coautor de articole şi auxiliare didactice- toate celelalte chipuri ale iubirii cu care sunt împodobite inima şi cugetul său. Şi cum altfel decât „Despre iubire „ s-ar fi putut numi cartea apărută în seria „Opera omnia-Poezie Contemporană „ a Editurii TipoMoldova- recunoscută academic de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice pentru domeniile filologie, istorie şi studii culturale- şi care stă aşezată sub puterea mărturisirii :”Te iubesc, Omule! Te iubesc,Viaţă ! Te iubesc, Iubire! Altfel nu pot, e mai presus de mine şi de -a mea fire!” ?! Şi apoi în toate cele peste 100 de pagini ale cărţii sunt aşezate, sub semnătura sa sufletească, versuri doveditoare ale unei asemenea iubiri, devenită o caldă cronică de familie, o bucurie de a fi împreună cu prieteni, cunoscuţi şi necunoscuţi, o uimire a descoperirii frumosului în tot şi în toate, de la colţul ierbii şi flori la piatră, de la taina anotimpurilor la sfinţenia rugăciunii, de la dragostea de satul natal la cea de ţară şi de neam. Iar din când în când vorbele autoarei tac, spre a lăsa să se audă susurul apei ce a mângâiat pietricelele culese din albiile pârâurilor Lopatna şi Sărata ce traversează aşezarea în care s-a întors, din care a realizat peste o sută de tablouri, unele dintre ele îmbogăţind sensurile cărţii. Sensuri pe care le elogiază în cuvintele lor calde, de deschidere, profesorii Ion Munteanu- membru al Cenaclului epigramiştilor „Cincinat Pavelescu” din Bucureşti şi membru fondator al Fundaţiei Culturale „Minerva Alexandrescu” din Şoimari şi prof. Ion Ioniţă, primar al comunei Vărbilău. Sensuri aşezate fericit, cu eleganţă şi sobrietate, într-un volum care seamănă, într-un fel, cu o carte de rugăciune, modestia şi smerenia cu care autoarea îşi încredinţează gândurile către coala albă fiind pe măsură :” Ideile , cu miez sau seci, ce-mi trec prin minte,/ Nevinovate se duc adesea în cuvinte/ Cu sau fără noimă, apoi zboară pe coli imaculate/ Fără cutezanţa să se creadă poezii, toate …/ Cu gând curat, te rog, Doamnă Coală Albă,/ Nu-mi purica slova şi nu depune jalbă/ La pădure, la Înalta Împărăţie !/ Sunt printre cei ce-ar face totul pentru poezie./ Vreau doar gându-mi, de-i bun, să nu se stingă/ Şi cu altul, mai de ispravă, să se-atingă” . (Surani, 2020). Iar de ispravă sunt, întâi de toate, faptele sale, dovadă că are deja o impresionantă colecţie de peste 500 de obiecte şi costume populare, că a realizat, împreună cu soţul său, Ion Grigore şi cei doi copii-Monica şi Mihai- o frumoasă expoziţie în aer liber, intitulată atât de înălţător şi de pătrunzător deopotrivă- „ Dor de România autentică” şi că este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei culturale „Rădăcini în tradiţie”, învăţăturilor şi trăirilor sale sufleteşti adăugându-i şi ştiinţa venită din absolvirea Facultăţii de management şi marketing agroturistic, iar crezului său spunându-i atât de frumos pe nume :” Să nu lăsăm să moară satul /Şi veşnicia să ne-o împuţinăm,/ Vă chem pe toţi, pe tine … şi pe altul,/ Identitatea românească s-o păstrăm ! /Somnul de pe prispă să nu moară, /Nici gustul apei, agheasmă, din ulcior,/ Nici fluturii ce zboară pe altiţă/ Sau pâinea caldă scoasă din cuptor./Nici mioriţa ce zburdă pe colnic, /Ori colindul ce vesteşte Bucuria, /Nici dorul doinit de tânărul voinic/ Şi hora pornită de Ion cu Maria./Să le udăm cu-a sufletului apă vie/ Ca măreţia satului să reînvie !”.
