Giorgiana Radu-Avramescu
Destin e un cuvânt ce are sens doar în nenorocire, spune Emil Cioran. Dacă-i așa, și nu-l putem contrazice pe marele filozof, atunci care-i opusul lui în împlinire, în binecuvântare?
Viaţa fiecăruia dintre noi are o traiectorie, un parcurs blând, sinuos ori nefast. Se crede că în mare parte ţine de noi modul în care ajungem să trăim. Mulţi dau vina însă pe soarta care deja le-a fost creionată, iar ei nu pot face nimic pentru a schimba ceva în bine.
Doctorul Joe Dispenza contrazice o astfel de gândire în cartea sa, „Supranatural – cum pot oamenii obișnuiţi să facă lucruri neobișnuite”. Cercetătorul aduce argumente știinţifice și palpabile, demonstrând cum ne retezăm singuri aripile, cum ne predăm fără să opunem rezistenţă gândurilor și acţiunilor care duc la deteriorarea noastră interioară, influenţând apoi întreaga existenţă. Boli, eșecuri, viaţă degradantă.
Privind-o zilele trecute pe Florina, o prietenă din copilărie și adolescenţă, care aproape devenise parte din familie, am avut cel mai cutremurător sentiment cu privire la evoluţia, mai bine zis involuţia umană.
O știam frumoasă, cochetă, ochi albaștri, în rimă perfectă cu părul negru. Rubensiană, cu un farmec aparte, era cea mai curtată fată din grupul nostru. Avea și un simţ al umorului dezvoltat. Era o tânără căreia viaţa îi promitea lucruri frumoase, iar ea la rându-i avea ce dărui.
Doar că undeva s-a produs o ruptură. Nu știu dacă gândul neajutorat a adus-o în starea în care am văzut-o de curând, însă cuvântul destin așa cum îl definește Emil Cioran, i se potrivește în cumplitul lui înţeles.
Îmbrăcată ponosit, trăgând după ea un copil, și cu alţi trei care o așteptau acasă – plus un soţ leneș și agresiv -, cu ochii pierduţi în neunde, Florina de azi, o tânără mult prea bătrână, era definiţia hăului fără întoarcere.
Am vrut să opresc lângă ea, dar n-am putut. Ce i-aș fi zis? Nu mi-aș fi putut ascunde multele sentimente care mă încercau la vederea acestei alunecări, și nici ei nu cred că i-ar fi făcut bine să o aflu așa.
Știu însă că ar fi putut să-i fie altfel azi, doar că a ales greșit. De ce? Nu știu. Poate că și-a urmat gândul inconștient, nu pe acela luminos, care ar fi călăuzit-o departe. Poate că ascultându-și inima a uitat de raţiune, deși inima ne ghidează de cele mai multe ori acolo unde ne e bine. Sau poate că așa i-a fost să fie. Cine știe cu certitudine de ce sau de cine suntem ghidaţi în vieţile pe care le trăim?
