Nicoleta Dumitrescu
Recent, la Ploiești, s-a consemnat debutul unei foarte tinere autoare, Teodora Veress, care și-a pus semnătura pe cartea cu titlul”Fiica Ursoaicei”. Elevă în clasa a VIII-a la o școală din Ploiești, aceasta a trăit emoția lansării primului ei volum la vârsta de 14 ani, după doi ani de la finalizarea acestuia, evenimentul având loc cu participarea directorului Editurii Eikon,Valentin Ajder, unde a fost tipărită cartea, și a lui Christian Crăciun, critic literar, eseist și publicist prahovean, autoarea având-o alături pe mama sa, jurnalistul Cristina Dobre. ”Fiica Ursoaicei” este prima ei carte ieșită de sub tipar, dar se poate spune că Teodora Veress a debutat în arta scrisului la numai 8 ani, când, impresionată de soarta indienilor și a principalului personaj din cartea ”Winnetou”, a așternut pe hârtie povestea intitulată ”Spaima albilor”. ”Talentul ei este moștenire de familie, dar, în ceea ce privește imaginația, cu siguranță m-a depășit. Fiecare persoană are înclinații, un talent anume, iar la Teodora, talentul ei este acela de a scrie. A citit foarte mult de când era mică, are înclinații artistice… A fost și este un copil precoce, compunea oral și de mică vorbea în rime”, ne-a mărturist mama Teodorei. Având 210 pagini și fiind scrisă mai întâi de mână și apoi la calculator, în mai puțin de un an, cartea ”Fiica Ursoaicei” este un roman fantastic, Teodora Veress ținând să spargă și tradiția în calitate de autor, dorința ei fiind ca prefața primei ei cărți să o scrie chiar ea: ”Prima mea dorință când am început să scriu această carte a fost 
ca personajele din paginile ei să existe mereu, să fie reale și credibile. În cartea mea aventura se îmbină cu umorul, iar participanții dețin calități precum dragostea adevărată, prietenia sinceră… care, cu regret o spun, cu greu se mai întâlnesc azi. Între realitatea de zi cu zi și o lume fantastică, o fetiță ca mine, Clara, de doisprezece ani, descoperă că ea era urmașa Fiicei Ursoaicei și că trebuia să încerce să dezlege un blestem care plutea de ani de zile peste un sat de munte în care ea tocmai se mutase. (…) Umbră și lumină, bine și rău, un medalion și o carte cât o veșnicie cu un titlu de aur – toate acestea formează romanul meu care are un mesaj pentru toți cititorii: să crezi în tine că vei reuși, să crezi că dragostea nu piere niciodată și că poate undeva ne așteaptă și pe noi o carte care să ne dezvăluie o misiune complicată și un trecut magic”. În fapt, prin cartea sa, tânăra autoare a ținut să strecoare un mesaj pe o temă extrem de sensibilă și de actualitate – tăierea pădurilor, Teodora Veress fiind impresionată de defrișările masive pe care le-a văzut cu propriii ochi la pădurea din localitatea prahoveană Tătaru, unde mergea adesea să se plimbe, sau în alte zone de munte, unde a fost în vacanțe, unde terenurile au luat-o la vale și au distrus case, iar animalele, în special urșii, au năvălit în gospodăriile oamenilor pentru a-și procura mâncare. Astfel, Teodora Veress a scris o poveste care poate fi considerată și drept un strigăt de ajutor al naturii și prin care speră că va putea sensibiliza sufletele atât ale celor de vârsta ei, cât mai ales ale celor mari, care pot face ceva ca aceste situații să se schimbe. Iar talentul acesteia a fost apreciat și de Christian Crăciun, în calitate de critic literar:”Ceea ce a scris acum Teodora este mult peste ceea ce se poate scrie la vârsta ei, iar asta o spun și din experiența mea ca profesor. Iar când ne invadează răul și urâtul din toate părțile, rezultatul a ceea ce a făcut ea reprezintă o gură de oxigen și că, dinspre viitor, vine o rază de speranță și de încredere că s-ar putea să biruie partea frumoasă a lumii, chiar dacă este copleșită de multe rele. Teodora are talent și îi doresc multă rezistență în lupta scriiturii!”
