Soprana Rodica Vică: Îi doresc României să-şi aplece atenţia asupra valorilor româneşti, să nu uite calitățile extraordinare pe care le-a avut și încă le are, să trăiască frumos și mulți ani, cu sănătate şi gânduri mereu bune!

Luiza Rădulescu Pintilie

 Ploieșteancă de origine, tânăra şi talentata  soprană Rodica Vică este  un nume cunoscut al scenelor muzicale internaționale, fiind  solist invitat al multor opere și filarmonici atât din România,  cât și din străinătate şi trăind azi la Viena – „oraşul muzicii”. Absolventă a Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti, a debutat  pe scena Operei Naţionale Bucureşti în  anul 2010,  colaborând apoi permanent cu această instituție şi interpretând roluri principale în operele „Flautul fermecat” (Regina Nopții) și „Don Giovanni” (Donna Anna) de W. A. Mozart, „Rita de G. Donizetti, Rosina din „Bărbierul din Sevilla” de G.Rossini, Alcina de G. Fr. Haendel, pregătind în prezent debutul într-un nou rol pe această scenă. Este câștigatoare a numeroase premii la concursuri naționale şi internaționale.Discografia  sa include două CD-uri, primul produs  reprezentând înregistrarea absolută a oratoriului „Strigoii” de George Enescu (The Ghosts) și al doilea- „Stars inthe Sky” – lansat la sfârșitul anului 2018, la Musikverein Vienna, reprezentând un proiect multicultural și unic în lume, care cuprinde o colecție de cântece de leagăn internaționale, în opt limbi străine, alături de celebra țiteristă, Barbara Laister-Ebner, solista Concertului de Anul Nou de la Viena din 2018. Recent, a fost prezentă pe scena filarmonicii ploieştene „Paul Constantinescu” – unde a şi debutat din timpul studiilor liceale, a concertat şi în alte oraşe din ţară, acesta fiind prilejul  cu care am realizat   un interviu despre  ceea ce simte ca româncă şi ca  reprezentantă de succes a generaţiei de artişti căreia îi aparţine atunci când cântă pe mari scene ale lumii   şi deopotrivă  când revine „acasă”, despre rolul visat, dar şi despre dorul de patria  „rădăcinilor” sale şi despre ceea ce îi doreşte României, sub semnul Zilei Naţionale marcate pe 1 Decembrie.

– Sunteţi, astăzi, una dintre cele mai  apreciate soprane ale momentului, cu o carieră internaţională recunoscută,  cu abordări muzicale inedite – de la genul clasic la modern. Cum a început tot acest drum al succesului ?

– Totul a început de la Ploiești, am avut norocul să mă nasc într-o familie cu apetență pentru muzica cultă, părinții mei au încurajat mereu talentul și dorința mea de a face muzica încă de la vârsta de trei ani, iar datorită profesiei mamei mele de profesor la Palatul Copiilor din Ploiești am avut ocazia să cunosc încă de devreme cam toate artele spectacolului care mai târziu s-au contopit în marea artă a operei, cum ar fi: teatrul, muzica, dansul, literatura, limbile străine, chiar și karting, ca un fel de predestinare amuzantă de a fi mereu pe drumuri. După această primă formare în muzică, am urmat studiile Liceului de artă „Carmen Silva” din Ploieşti la cursuri de vioară, pian și canto, alături de profesori minunați precum Angela Faur și Elena Lungu, dar și ceilalți profesori de liceu au contribuit la împlinirea curiozității mele și la felul în care mai târziu am învățat să cercetez pentru proiectele pe care le-am făcut și pe care le pregătesc în continuare, proiecte care au fost apreciate ca fiind mereu inovative și atât de necesare în lumea muzicală actuală. Momentul decisiv pentru cariera mea a fost, însă, întâlnirea cu mentorul meu, Eleonora Enăchescu, care a stat alături de mine timp de 12 ani pentru a clădi împreună un început de carieră care s-a dovedit  a fi  unul foarte solid și absolut toate cunoștințele pe care le-am dobândit de la domnia sa mi-au folosit mereu și îmi folosesc în permanență pe scenele pe care cânt și în proiectele pe care le fac.

– Aţi interpretat multe  roluri. Există deja unul de suflet sau este prea devreme ?Şi v-aş mai întreba ceva: pe scenă se vede doar  momentul final al unui rol, dar ce este  dincolo  momentul aducerii lui în faţa publicului ?

– La momentul pregătirii și interpretării, fiecare rol  mi s-a părut parte din suflet  și am reușit prin o cercetare amănunţită să îmi duc sufletul spre rol, acest lucru m-a ajutat să îl înțeleg și să empatizez în totalitate cu rolul respectiv, inclusiv cu rolurile negative. Și întrebarea dumneavoastră imediat următoare este fără niciun fel de exagerare o continuare firească la răspunsul meu despre procesul în sine, de a înțelege un rol sau o lucrare muzicală, aceasta fiind ceea ce se află în spatele performance-ului de pe scenă. După cum vă spuneam și mai devreme ,îmi place să-mi înțeleg rolul sau să înțeleg lucrarea muzicală în totalitate, iar acest lucru pentru mine este posibil doar dacă mă aplec spre o muncă de bibliotecă, spre o muncă de cercetare, spre o muncă de artist curios, dacă îmi pun foarte multe întrebări și de multe ori dacă îi întreb chiar și pe cei poate mai experimentați decât mine, pe muzicieni cu o mai îndelungată carieră, despre modalitatea și felul în care au înțeles ei rolul sau lucrarea muzicală respectivă. Pe lângă cunoștințele acumulate, acest proces îmi aduce răspunsuri la întrebări și de cele mai multe ori aduce și soluții la problemele tehnice vocale iminente.

 -Sunteţi stabilită la Viena, concertaţi în multe locuri din lume şi recent v-aţi întors pentru reîntâlnirea cu publicul românesc şi cel de acasă, de la Ploieşti. Care este sentimentul pe care îl încercaţi cântându-le celor de acelaşi sânge cum se spune ? Ce le-a propus  Concertul JAZZT Vivaldi adus  de această dată pe scenă ?

– În genere mă bucur foarte mult de întâlnirea cu publicul din România și încerc să programez cel puțin de trei ori pe an evenimente care să mă readucă acasă, în fața publicului cu care m-am format. Cu publicul din Ploiești a fost o revedere extrem de plăcută și am schimbat energii pline de lumina de acasă. Și m-am bucurat că un astfel de proiect- care avut premiera la Viena în primăvara acestui an – a fost realizat și în orașul meu natal, practic pe scenă  pe  care am debutat alături de orchestra ploieșteană încă din timpul studiilor liceale, în urmă cu 17 ani. Proiectul JAZZT Vivaldi a avut în prim-plan muzică marelui compozitor Antonio Vivaldi,  de la trecerea căruia  în neființă comemorăm în acest an  280 de ani, iar datorită muzicienilor extraordinari din ansamblul ImpRoWien și a compozitorului Cristian Spătaru  am avut posibilitatea de a aduce muzica marelui compozitor venețian în relație improvizatorică şi cu muzica altor compozitori aniversați și comemorați în 2021, cum ar fi George Enescu, Bela Bartok, Igor Stravinsky, Giuseppe Verdi, Gustav Mahler ș.a.

– Sunteţi o soprană tânără, considerată o  voce a generaţiei căreia îi aparţineţi. O generaţie care continuă o istorie muzicală în care au scris pagini de aur soprane precum Montserrat Caballé şi  Maria Callas, cunoscute în întreaga lume. Cum vă raportaţi la o asemenea continuitate ?

 – Dacă voi scrie si eu istorie nu am cum să știu, așa că mă raportez la ceea ce pot știi în momentul de față. Pentru mine este foarte important să ascult cu atenție și să caut cu enorm interes informații și dovezi audio și câteodată video despre aceste mari cântărețe pe care l-ați amintit dumneavoastră, date biografice care de foarte multe ori au influențat parcursul carierei lor, pentru a înțelege modalitatea în care au ales să cânte anumite roluri sau lucrări muzicale simfonice, pentru a înțelege maniera de cânt aferentă erei în care acestea au activat. Cântăreții din generația mea au foarte multe de învățat de la generațiile anterioare de artiști și cântăreți pentru a putea aduce un suflu nou, un mod artistic de a gândi total asumat, o viziune recentă și, de ce nu, vizionară asupra muzicii, fără a exclude multitudinea de cercetări și date bibliografice pe care le deținem în momentul actual. Una dintre pasiunile mele, în afara vieții mele muzicale, este de a descoperi curentele noi care apar atât la nivel cultural și artistic, cat și la nivel tehnologic și a de înțelege necesitatea din spatele acestor curente și, de ce nu, de a aplica, acolo unde consider că este posibil, aceste noi influențe în proiectele mele.

 – Există un rol  anume pe care  visaţi să-l interpretaţi într-o zi ?

– Mereu am spus că vocea mea este cea care va decide ce roluri sunt potrivite pentru perioada de timp în care mă aflu. Există roluri  de tinerețe timpurie, de tinerețe spre maturizare și roluri de maturitate, iar acest lucru îl pot stabili doar în funcție de momentul în care vocea se află și de sfaturile pe care le primesc de la mentorii mei. Cum vă spuneam și mai devreme, în momentul în care încep să studiez un nou rol, acela devine un personaj favorit, iar acum îmi este imposibil să mă decid pentru un singur rol.

 – Cum vă simţiţi ca româncă pe mari scene ale lumii ?

-Muzică nu cunoaște granițe naționale, dar cu toate acestea mă bucur enorm că sunt româncă pentru că am observat atât la colegii mei de breaslă români, cât și la modul în care tratez eu muzica faptul  că, noi, românii, suntem extrem de creativi. Acest lucru se poate traduce printr-o calitate inestimabilă și extrem de necesară pentru profesia atât de frumoasă, de muzician. De asemenea, peste tot în lume, muzicienii români sunt extrem de apreciați, iar de această apreciere mă bucur și eu mereu.

– Când sunteţi departe de ţară, de ce vă este cel mai mult dor din ceea ce reprezintă România ?

– Îmi este dor de tradițiile românești, îmi este dor de colindele populare și culte românești, de altfel  includ  de foarte multe ori în programele mele de concert din luna decembrie colinde românești, chiar dacă publicul este internațional. Îmi este dor de bucătăria românească și mă bucur de fiecare dată când întâlnesc în străinătate restaurante cu specific românesc, iubesc tradiția de  mărțișor și ofer șnurul împletit alb și roșu prietenelor mele de la Viena, povestindu-le despre acest obicei românesc. Am în locuința de la Viena ceramică românească atât de frumos pictată manual și atât de apreciată de cei care îmi trec pragul, explic foarte des datinile românești și de multe ori găsesc similitudini între tradițiile românești și tradițiile altor popoare, tradițiile sunt practic conectorii mei permanenți cu România.

– Ce-i doriţi României de azi ?

– Să-și aplece atenția asupra valorilor românești, să nu uite calitățile extraordinare pe care le-a avut și încă le are, să trăiască frumos, și mulți ani cu sănătate şi gânduri mereu bune.

La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni!