După Florin Stângă – antrenorul Astrei, doctorul Mircea Miu și alți tehnicieni din fotbalul județean , a venit rândul ca și ”omul momentului” în antrenoratul prahovean, Nicolae Constantin, să devină… profesor pentru o zi! Lider cu Petrolul, unde a avut un parcurs cu adevărat remarcabil, ”Nae” a fost invitatul Asociației Județene de Fotbal Prahova în cadrul cursului organizat de forul de pe strada ”Pielari” împreună cu Școala Federală de Antrenori, pentru cea mai nouă generație de viitori antrenori din fotbalul județean, care speră la obținerea Licenței UEFA C.
Alături de Nae, alți doi tehnicieni, Ionuț Neagu și Marius Vișan, responsabili cu implementarea acestui curs, au participat la toate modulele organizate, majoritatea desfășurându-se la stadionul ”Astra”, partea teoretică, respectiv la Parcul ”Vest” – partea practică.
Nae a ”povestit” câteva dintre secretele meseriei, a rememorat și momente petrecute pe stadionul din ”9 Mai”, unde a activat, de asemenea, ca jucător și când a fost cursant la Licența ”PRO”, cei prezenți dorind să imortalizeze momentul special cu o fotografie de colecție.

”Lupii” pe post de Moş Crăciun

Clubul Petrolul și-a trimis câțiva dintre jucători ”pe post de Moş Crăciun” pentru colegii mai mici de la Centrul de Copii şi Juniori.
Cei peste 200 de juniori ai Petrolului au primit cadouri specifice acestei perioade a anului, darurile fiindu-le înmânate de către oficialii clubului, președintele Costel Lazăr și coordonatorii CCJ, Octavian Grigore și Gheorghe Liliac, dar și de trei dintre jucătorii primei echipe, Valentin Țicu, Mario Bratu și Andrei Jercălău, cu toții aflați, nu cu mult timp în urmă, în postura celor care primeau cadouri și care acum.. s-au făcut mari!