N. D.

Un punct de atracție atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, Grădina Zoologică de la Parcul Bucov menține tradiția de a organiza, inclusiv pe perioadă de pandemie, o serie de activități care au rolul de a-și ține publicul cât mai aproape. Astfel, având în vedere apropierea uneia dintre cele mai îndrăgite perioade de la sfârșit de an – Crăciunul – cei care administrează acest spațiu au gândit o acțiune care să aibă legătură chiar cu această sărbătoare. ”Vineri, 17 decembrie 2021, ora 11:00, vă invităm la „Crăciunul Animalelor”, să împachetăm cadouri pentru urși, lei, tigri, maimuțe și alte animale din colecția Grădinii Zoologice Bucov”, a fost anunțul postat, ieri, pe pagina oficială de facebook a grădinii zoologice. Așa cum se menționează în anunț, intrarea la acest eveniment va fi gratuită. Aflată în subordinea Consiliului Local Ploiești, suprafața totală a grădinii zoologice este de 16 hectare și găzduiește zeci de specii de animale și păsări, fiind parte integrală a Parcului Memorial Constantin Stere.