V. Stoica

“Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 20.01.2022”. Aceasta este soluția dată, la finalul săptămânii trecute, de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul aflat pe rolul Instanței Supreme în care primarul Ploieștiului, Andrei Liviu Volosevici, și administratorul public al orașului, Simona Albu (care, în perioada primului mandat al lui Volosevici, avea funcția de șef al Serviciului Juridic în cadrul Direcției Juridice a Primăriei municipiului Ploiești) au fost trimiși în judecată în anul 2016, pentru presupuse fapte de corupție. Așadar, la începutul anului viitor, edilul șef al Ploieștiului și actualul administrator public vor afla verdictul final în dosarul instrumentat de procurorii DNA Ploiești, mai precis de Mircea Negulescu, acum exclus din magistratură.
La trimiterea în judecată, DNA Ploiești arăta în rechizitoriu că Volosevici ar fi săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul și două fapte de trafic de influență. Odată cu Volosevici, și fosta șefă a Serviciului Juridic al Direcției Juridice a Primăriei Ploiești a fost trimisă în judecată pentru că ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul.
La instanța de fond – Curtea de Apel Ploiești – ambii inculpați, atât Andrei Volosevici, cât și Simona Albu, au fost achitați pe motiv că faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală.
(sursa foto: Facebook/Andrei Volosevici)