Deși există de puțin timp și este un club privat, Academia Junior demonstrează că poate reprezenta un centru important în Prahova pentru a descoperi și forma jucători de perspectivă la nivel național. Astfel, Andre Gheorghe, un produs 100% al Academiei Junior, a fost cooptat în cadrul Centrului Național Olimpic pentru Pregătirea Juniorilor din Capitală, proiect al Federației Române de Handbal, cu susținerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Primăria Sectorului 1 București și Colegiul Tehnic Media București.
Originar din Ploiești, Andre Gheorghe este născut în ianuarie 2006 și a fost format de antrenorii Ionuț Georgescu și Alexandru Roibu, făcând handbal de patru ani la Academia Junior. În sezonul trecut, acesta a contribuit la performanța clubului de a ajunge în faza Grupelor Valoare din Campionatul Național la juniori 3. În prezent, ca urmare a faptului că Academia nu are echipă la juniori 2, Andre evoluează la CSȘ Ploiești, echipă antrenată de Ciprian Costache și care, la finalul turului fazei preliminare, ocupă locul al treilea în Seria B.