Violeta Stoica

Laura Codruţa Kovesi a pierdut în instanţă gradul profesional de procuror de Parchet General și a revenit la gradul de Parchet de pe lângă Tribunal, potrivit unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție. „Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 1248 din 09 aprilie 2019 a Curții de Apel București – Secția a VII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea formulată de reclamanta Kovesi Laura Codruța, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2021”, este soluția Instanței Supreme. Trebuie menționat că, la Curtea de Apel București Laura Codruța Kovesi a avut câștig de cauză, magistrații au anulat hotărârea 673 din 06.11.2018 a Consiliului Superior a Magistraturii Secţia pentru Procurori și au obligat pârâtul (n.n. CSM) să emită hotărârea prin care să recunoască reclamantei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

În luna noiembrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii a emis Hotărârea 673/ 6.11.2018, prin care a respins cererea formulată de Laura Codruța Kovesi, procuror în cadrul DIICOT Sibiu, la momentul respectiv delegată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Serviciul îndrumare și control, de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii sale, Codruța Kovesi arăta că trebuie să i se recunoască gradul corespunzător Parchetului General pentru că a deținut, între 2006 și 2018, funcțiile de procuror general al României și, respectiv, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție. Laura Codruța Kovesi a fost numită, pe 14 octombrie 2019, procuror șef al Parchetului European.