N. D.

Și Prefectura Prahova s-a alăturat instituțiilor publice care vin în sprijinul persoanelor care nu au posibilitatea printării Certificatul digital Covid -19. Astfel, începând de astăzi, 22 noiembrie a.c., la sediul instituției din Ploiești – la Casa Albă, cum mai este cunoscută de către ploieșteni – va funcționa un birou unde va fi acordat sprijin cetățenilor care doresc obținerea certificatului digital privind Covid-19, în format letric (pe suport hârtie). ”Accesul solicitantului către acest birou se va face prin intrarea B a Palatului Administrativ, din strada Emil Zola, unde va fi preluat de un reprezentant al instituției care se va asigura că deține documentele necesare generării certificatului – dovada vaccinării/ dovada unui rezultat negativ la un test, realizat la un centru acreditat/ dovada recuperării după infecția cu Covid-19 în ultimele 180 de zile. Printarea certificatelor digitale Covid-19 se va face gratuit, cu mențiunea că solicitantul trebuie să prezinte documentul de identitate și să completeze un formular de consimțământ privid prelucrarea datelor cu caracter personal. Având în vedere că acest serviciu vine în special în sprijinul persoanelor vârstnice care doresc imprimarea pe hârtie a Certificatului digital Covid-19 și care nu au posibilitatea sau cunoștințele necesare să acceseze platforma digitală: https://certificat-covid.gov.ro., s-a transmis și Comitetului Consultativ de Dialog Civic o informare în acest sens”, a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, Instituția Prefectului Prahova.