Certificatele de imunizare false decredibilizează România şi corpul medical, a declarat, ieri, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, care a subliniat că administrarea serului împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 este o problemă de siguranţă naţională, potrivit Agerpres. „Ne îngrijorează foarte mult (vaccinarea „la chiuvetă” – n.r.) şi nu doar că ne îngrijorează, ne şi mâhneşte această situaţie, pentru că este absolut ruşinos, din punctul meu de vedere, pentru corpul medical care participă la astfel de acţiuni frauduloase şi care încurajează astfel de acţiuni”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, şeful CNCAV. El a subliniat că toleranţa faţă de astfel de acţiuni este „zero”, iar situaţia nu este doar una medicală, ci şi decredibilizează România. „Situaţia nu este doar una medicală, că omul respectiv îşi pune viaţa în pericol, este şi una care nu face altceva decât să decredibilizeze România, în general, la nivel mondial şi în Europa, decredibilizează foarte mult corpul medical şi tot efortul făcut de colegii noştri în această pandemie, aproape doi ani de pandemie”, a explicat Valeriu Gheorghiţă. „Trebuie să înţelegem că strategia de vaccinare a fost adoptată nu doar prin Hotărâre de Guvern, ci şi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Deci, vaccinarea în România este o problemă de siguranţă naţională şi dacă cineva nu a înţeles acest lucru până astăzi are o mare problemă. Trebuie să înţelegem că nu ne putem juca cu lucruri care afectează grav sănătatea oamenilor şi afectează grav credibilitatea României pe plan internaţional”, a transmis preşedintele CNCAV.