Petrolul 52 – club aflat în plină controversă privind redobândirea „mărcilor”, merge bine de tot, peste aşteptări, în campionatul ligii secunde, unde, un succes obţinut pe teren propriu, mâine, cu CSC Şelimbăr ar duce elevii lui Nae Constantin, din nou, pe locul 1!
Aşadar, duminică, de la orele 11,00, galben-albaştrii revin pe arena „Ilie Oană” cu obiectivul declarat de a obţine victoria, partida fiind atent pregătită de către staff-ul petrolist.
Dealtfel, antrenorul Nae Constantin a avertizat, ieri, asupra adversarei, care trebuie “tratată serios”! “Întâlnim o echipă nou-promovată, care vine după o serie de 4 meciuri cu rezultate pozitive, o echipă care trebuie tratată cu seriozitate. Ne-ar prinde bine să revenim pe primul loc, pentru că am pregăti în liniște următoarele confruntări. Vom face tot posibilul sa câștigăm și să revenim pe primul loc
În mare cam știu cum suntem, dar vedem cum vom fi și din punct de vedere medical până la ora jocului. Vajushi, Diarra, Bart Meijers şi Cebotaru sunt accidentaţi, dar avem lotul destul de mare și avem de unde alege.
Anticipam că o să se rupă clasamentul și se pare că cele șase echipe care se vor bate pentru promovare și locurile de baraj s-au cam ales. Primul nostru obiectiv este să strângem cât mai multe puncte până vom intra în play-off și apoi vedem ce va urma” – a declarat antrenorul “lupilor” în prefaţa partidei de mâine.