Echipa de baschet seniori a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti s-a specializat în victorii obţinute în prelungiri, băieţii pregătiţi de Mihai Popa reuşind, vineri, să realizeze al doilea succes consecutiv în deplasare în overtime: 86-84 (16-23, 18-13, 22-22, 20-18, 10-8) la CSM Focşani.
Cu siguranţă, n-a fost meciul dorit de stafful tehnic al echipei ploieştene, deoarece randamentul jucătorilor nu a fost unul apropiat de ceea ce au arătat până acum.
Semnele proaste s-au văzut încă din debut, primul sfert fiind cedat cu 23-16 după zece minute fără vlagă în apărare, context în care, având şi o precizie bună la aruncările de afară, gazdele au luat un avans ce le-a dat încredere. Soluţiile găsite pe bancă şi siguranţa lui Chiţu din spatele liniei de la „3 puncte” (3/3 încă din prima parte) au readus echipa ploieşteană în meci, iar 36-34 la pauză a fost un scor rezonabil raportat la ce se jucase până atunci.
Repriza secundă a debutat însă la fel de prost, Focşaniul desprinzându-se la 12 puncte (48-36, 50-38), dar un „parţial” de 9-0 al ploieştenilor, orchestrat de Vaughn (5 puncte) şi Milin (4), a dus tabela la 50-47 şi a forţat un time-out al gazdelor, iar înaintea ultimei secvenţe a meciului mai erau două puncte în favoarea amfitrionilor (58-56).
CSM Ploieşti a început mai bine sfertul 4 şi a preluat pentru a doua oară conducerea în meci (o mai făcuse în debut, 2-0 după primul atac al partidei), atunci când mai erau aproape 8 minute din confruntare: 62-61 după un coş al lui Matija Milin. Finalul a fost, apoi, unul echilibrat, în care ambele formaţii au avut şansa de a închide jocul în favoarea sa. Chatman şi Baker au întors pentru gazde de la 67-70 la 73-70, Negoiţescu a înscris şi el de afară şi a readus Ploieştiul în avantaj, 76-73, cu 50 de secunde rămase din meci. Pustahvar a „împărţit” două libere pentru 76-74, apoi, după o repunere greşită a ploieştenilor, Chatman a înscris de la distanţă, dar doar de două puncte, astfel că tabela indica 76-76 cu 12 secunde rămase din meci. Vaughn a condus ultimul atac, dar a ratat aruncarea de „2 puncte” pe care a încercat-o, iar partida s-a dus în prelungiri. La fel ca la Galaţi, unde era 69-69 după cele 40 de minute regulamentare.
Jocul cu suişuri şi coborâşuri a continuat pentru CSM Ploieşti şi în prelungiri, a condus 79-76, s-a văzut, apoi, în deficit de 3 puncte, 81-84, dar a revenit în ultimele două minute şi a dus tabela la 86-84. Meciul nu s-a încheiat însă fără a trece prin alte emoţii, cu Pustahvar ratând o aruncare de „3 puncte”, care ar fi putut aduce victoria gazdelor. Hammond a reuşit recuperarea care a pus capăt partidei, cu victoria ploieştenilor.
Pentru CSM Ploieşti au jucat: Watson (17 puncte), Vaughn (16), Chiţu (13, 3×3), Hammond (11, 1×3), Milin (10, Magdevski (8), Negoiţescu (8, 2×3), Popa Calotă (3, 1×3) şi B. Popa.
Cu 4 victorii şi o singură înfrângere în acest sezon, CSM Ploieşti ocupă în acest moment locul secund al clasamentului provizoriu al Ligii Naţionale de Baschet Masculin (în urma singurei formaţii care a învins gruparea prahoveană, FC Argeş Piteşti, şi care are cinci victorii din cinci partide), iar în runda următoare va juca, vineri, 29 octombrie, de la ora 18.00, pe terenul celor de la CS SCM OHMA Timişoara.