N. Dumitrescu

Scăderea numărului persoanelor de vârsta a treia – drastică la nivel național – se resimte şi la nivelul județului Prahova, vizibilă inclusiv de la un trimestru la altul al aceluiași an. Astfel, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Prahova, comparativ cu trimestrul I 2021, la sfârșitul lunii septembrie a.c., deci după numai trei luni, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat a scăzut cu 391 persoane, iar cel al pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori a scăzut cu 223 persoane. Mai mult decât atât, dacă în trimestrul II 2020, numărul pensionarilor de asigurări sociale a fost de 196.601 de persoane, în trimestrul II anul acesta, numărul pensionarilor a scăzut la 194.606, iar cel al agricultorilor a fost de 4.553 de persoane în trimestrul doi anul acesta, în perioada similară a anului trecut fiind înregistrate 5.306 de persoane. În aceste condiții, în ierarhia județelor, în funcție de numărul mediu al pensionarilor de asigurărări sociale de stat, în luna septembrie a.c., județul Prahova s-a situat pe locul al doilea la nivel național.
Conform celor mai recente date, România a înregistrat o scădere record în ceea ce privește numărul de pensionari, în contextul în care, din luna iunie, anul trecut, și până la mijlocul anului acesta, peste 61.000 de persoane din această categorie de vârstă au ieșit din sistem, reprezentând cea mai mare scădere înregistrată din anul 2013 și până în acum. Iar pe de altă parte, datele Ministerului Muncii mai arată că, în primele nouă luni ale acestui an, România a pierdut aproape 39.000 de pensionari, cea mai mare scădere fiind înregistrată pe perioada verii, respectiv în lunile iulie-august.
În ceea ce privește veniturile acestei categorii de vârstă, datele Direcției Județene de Statitică Prahova, comunicate la sfârșitul lunii trecute, au mai arătat faptul că pensia medie lunară de asigurari sociale de stat din județul Prahova a fost în trimestrul II 2021 de 1.697 lei, în creştere cu 15,8% față de cea înregistrată în trimestrul II 2020, iar pensia medie a pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori, în trimestrul II 2021, a fost de 2,7 ori mai mică în comparatie cu pensia medie de asigurări sociale de stat. În Prahova, pensia lunară în trimestrul al doilea anul curent a fost de 1.697 de lei, în cazul pensionarilor de asigurări sociale de stat, și de 638 lei, în cazul agricultorilor.