Acestea urmau să fie prezentate ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti

În ziua de 30 septembrie a.c., poliţiştii prahoveni de la Compartimentul „Ordine Publică” au efectuat mai multe verificări într-o zonă forestieră din apropierea oraşului Vălenii de Munte, pentru a identifica numărul cioatelor nemarcate şi, implicit, eventuala cantitate de material lemnos sustras.
După cum aminteam la vremea respectivă, în urma cercetărilor, era estimată ca fiind furată cantitatea de 13 metri cubi de material lemnos, iar oamenii legii urmau să extindă cercetările pentru stabilirea exactă a autorilor furtului şi a măsurilor ce urmează a fi luate, în cauză fiind deschis dosar penal.
Rezultatul anchetei a fost făcut cunoscut ieri, de către reprezentanţii IPJ Prahova, care precizează într-un comunicat următoarele: „În cadrul acestui dosar penal, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Prahova au dispus miercuri, 20 octombrie a.c., luarea măsurii preventive a reținerii pentru 24 de ore față de doi bărbați.
Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la furt de arbori, participație improprie la tăiere fără drept de arbori, fals intelectual în formă continuată, uz de fals și fals informatic în formă continuată, instigare la săvârșirea infracțiunii de furt de arbori.
Cele două persoane au fost duse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina, urmând ca în cursul zilei de azi ( n.n.- ieri) să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea luării unei alte măsuri preventive”.